Sute de localuri din Brăila vor terase pentru fumători până la 1 mai | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sute de localuri din Brăila vor terase pentru fumători până la 1 mai

Primarul Aurel Simionescu a afirmat, ieri, că terasele de vară ar trebui să se deschidă la 1 mai, aşa cum a fost stabilit. Acesta a precizat că în prezent se fac evaluările în baza cărora se va elibera, ulterior, avizul de funcţionare pentru terase. Însă edilul-şef s-a plâns că procedurile ar mai putea întârzia puţin, deoarece foarte mulţi agenţi economici au solicitat închirieri de spaţii în faţa localului pe care îl deţin, pentru ca o parte dintre clienţi să aibă unde fuma. "Iniţial, eu am spus că vreau să încercăm să ţinem Consiliul Local Municipal undeva în 21 - 22 aprilie, pentru că în ultima săptămână atunci, mă rog, lumea are alte preocupări. Mi-au spus evaluatorii: «ştiţi, nu prea putem noi să terminăm». Deci, poate în 26 - 27 aprilie să ţinem şedinţa, ca să fie şi un număr mai mare de evaluări făcute. Pentru că aflu acum că sunt câteva sute de potenţiale solicitări despre terase. De când cu legea pentru fumat, toată lumea consideră că terasa e un spaţiu în care se poate fuma. Atunci, povestea asta cu evaluarea devine una dificilă, pentru că nu sunt toţi identici, fiecare are propria viziune", a declarat Simionescu. Primarul a ţinut, totuşi, să precizeze că 1 mai rămâne data la care proprietarii de localuri vor putea să îşi desfăşoare activitatea şi pe terase. "Nu pot să modific termenul. Repet, sper că dacă lucrurile se vor rezolva şi vom avea evaluările undeva în 25 - 27 aprilie, atunci toată lumea îşi va putea face terasa. Problema va fi pe terasele despre care discutăm ca şi licitare, pentru că abia de atunci putem să dăm drumul la licitaţie. Discutăm despre Faleză, Grădina Publică şi aşa mai departe", a mai adăugat sursa citată.
Cât despre aspectul teraselor de vară, Simionescu a indicat că se va respecta regulamentul adoptat de CLM, însă asta nu implică reguli spartane. "Eu sunt împotriva standardizării la modul: «toată lumea umbrele roz!». Dar fiecare local trebuie să aibă o unitate în imagine, trebuie să aibă un anumit tip de scaune. Să nu vină acum cu scaune de plastic aşezate nu ştiu pe unde. Trebuie să îşi amenajeze flori, lucruri din acestea. Adică formatul acesta de impunere", a conchis primarul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro