Moarte stupida pentru un tanar de nunai 20 de ani din localitatea braileana Gabrielescu. Cornel Iulian Garba a sfarsit pe marginea unui drum care leaga localitatile Viziru si Bordei Verde, dupa ce masina pe care o conducea s-a infipt intr-un copac. Pentru ca era singur in masina, oamenii legii nu stiu inca exact cum s-a intamplat accidentul insa, din primele cercetari, se pare ca tanarul se intorcea de la o discoteca din zona si era in drum spre casa cand, pentru ca circula cu viteza foarte mare, a pierdut controlul volanului si s-a oprit direct intr-un copac. Alti participanti la trafic care au vazut ce s-a intamplat au sunat la 112, insa, la sosirea ambulantei, doctorii nu au mai putut decat sa constate decesul. De altfel, pompierii sositi la fata locului au avut nevoie de mai bine de jumatate de ora pentru a-i scoate trupul dintre fiarele contorsionate ale masinii. Trupul tanarului a fost ridicat de Medicina Legala, in urma autopsiei urmand a se stabili daca tanarul consumase bauturi alcoolice sau nu si cum anume a murit.