Tânăr reţinut pentru că a făcut scandal într-un cafe-bar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăr reţinut pentru că a făcut scandal într-un cafe-bar

La ora 15.20, poliţiştii au fost sesizaţi că într-un local situat pe strada Tineretului, mai mulţi tineri fac scandal şi se agresează reciproc. Ajungând la locul reclamaţiei, poliţiştii l-au identificat pe Tiberiu M. (21 de ani) din municipiu, care, însoţit de doi prieteni, a intrat în cafe-bar şi i-a agresat pe consumatori. În timp ce clienţii ieşeau din bar, Tiberiu M. l-a lovit cu piciorul în zona feţei pe Viorel B. (40 de ani) motiv pentru care a fost necesară transportarea acestuia la spital pentru îngrijiri medicale. "În cauză se continuă cercetările pentru identificarea celor doi prieteni. Tiberiu M. a fost reţinut pe ordonanţă şi încarcerat în arest, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
În aceeaşi zi, în jurul orei 22.00, Marian I. (20 de ani) din comuna Cireşu, a reclamat la Poliţie că în timp ce se deplasa pe o stradă din satul Scărlăteşti a avut un conflict verbal cu un localnic, de care a fost agresat. Poliţiştii de la Postul de Poliţie Comunală Cireşu s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că agresorul este Răducu P. (26 de ani) căruia i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro