Taxa pe tutun şi alcool, majorată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taxa pe tutun şi alcool, majorată

Ministerul Sănătăţii consideră că taxa pe viciu la tutun, dar şi la alcool, ar trebui majorată anual, deoarece consumul de ţigări a scăzut influenţând încasările din contribuţia pentru sănătate, care sunt astfel mai mici, în timp ce cheltuielile cu bolile fumătorilor sunt în creştere continuă.
Creşterea costurilor cu diagnosticul şi tratamentul bolilor provocate de fumat este generată atât de descoperirea unor metode noi în medicină, dar şi de atingerea pragului de vârstă de 45 ani de către "cohorta populaţională născută în perioada 1967-1969", se arată într-un document semnat de conducerea ministerului.
Contribuţia pentru sănătate aplicată produselor din tutun, cunoscută sub numele de "taxă pe viciu", a fost introdusă de Guvern în 2006 şi stabilită la 20 de eurocenţi pentru fiecare pachet de ţigări şi 200 de euro pentru fiecare hectolitru de alcool rafinat. O majorare a acestei taxe ar genera scumpirea unui pachet cu ţigări şi a unei sticle cu alcool.
În documentul citat, ministerul arată că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă creşterea taxării produselor din tutun şi sprijinirea fumătorilor în vederea renunţării la fumat ca metode cost-eficiente de reducere pe termen scurt şi mediu a consumului de tutun, fiind recomandată şi aplicarea unei taxe asupra produselor din tutun care să fie utilizată pentru acţiuni de prevenire a debutului şi de susţinere a renunţării la fumat.

Consumul a scăzut, deci şi încasările

Ministerul arată, în acelaşi timp, că, urmare a scăderii considerabile a prevalenţei fumatului în rândul populaţiei generale (de la 36% în 2004 la 26% în 2011), consumul de ţigarete a scăzut, motiv pentru care şi încasările din contribuţia pentru sănătate au scăzut, în timp ce cheltuielile pentru tratamentul şi diagnosticul bolilor provocate de fumat au crescut, ca urmare a creşterii numărului de bolnavi şi a posibilităţilor terapeutice, suma cheltuită pentru spitalizarea şi tratamentul prin programele naţionale de sănătate doar a cazurilor atribuibile fumatului fiind cu aproximativ 100 milioane lei mai mare decât cea încasată din contribuţia pentru sănătate aplicată produselor din tutun.
"Având în vedere creşterea continuă a cheltuielilor legate de diagnosticul şi tratamentul bolilor provocate de fumat (ca urmare a descoperirii de metode noi de diagnostic şi tratament, dar şi ca urmare a atingerii pragului de vârstă de 45 de ani de către cohorta populaţională născută în perioada 1967-1969), identificarea unei soluţii prin care contribuţia pentru sănătate aplicată produselor din tutun (şi alcool) să crească anual ar trebui să fie o prioritate", se afirmă în document.
Ministerul avansează în această teorie şi precizează că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Mondială, dar şi experienţa altor ţări "indică mai multe posibilităţi", printre care creşterea anuală a actualei taxe fixe aplicate fiecărui pachet de tutun, de 0,20euro/pachet, înlocuirea acestei taxe fixe cu un procent fix din acciza totală (cum este cazul taxei de 1% din acciză destinată Ministerului Sportului) sau aplicarea unei taxe pentru sănătate, distinctă de acciză, de exemplu ca procent din veniturile firmelor care comercializează produse din tutun, dar şi alcool.
În vara acestui an, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat agenţiei MEDIAFAX că taxa pe viciu aduce Sănătăţii, din 2006, circa 1,3 miliarde de lei pe an, din care sunt completate bugetele programelor naţionale, cele pentru reabilitarea unităţilor sanitare şi pentru achiziţii de echipamente, aparatură pentru spitale şi ambulanţe.

10% din banii Sănătaţii, asiguraţi de fumători

Sumele provenite din taxa pe viciu care au revenit Ministerului Sănătăţii în perioada 2006-aprilie 2012 au fost de aproximativ 7,5 miliarde de lei, conform datelor instituţiei. Din perspectiva finanţării sănătăţii, între 2007 şi 2014, această nouă resursă a reprezentat circa 9-10% din totalul cheltuielilor publice pentru sănătate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro