Taximetrişti arşi la buzunare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taximetrişti arşi la buzunare

Zeci de taximetrişti au fost luaţi la bani mărunţi de oamenii legii, unii dintre ei fiind amendaţi pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare.
În ziua de 27 ianuarie, lucrători de la Biroul Poliţiei Transporturi Brăila, în colaborare cu inspectori de la Autoritatea Rutieră Română şi Registrul Auto Român, au acţionat pe arterele din municipiu cu scopul prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale de taximetrie.
Astfel, au fost verificate 34 de autoturisme şi au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.020 de lei.
Printre cei prinşi în neregulă se numără brăileanul Florin G., de 36 de ani, administratorul unei societăţi comerciale de profil, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 38/2003, întrucât, cu ocazia controlului, a prezentat o autorizaţie pentru efectuarea de activităţi în regim de taxi, care era expirată din anul 2008.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro