Teatrul de Păpuşi “Cărăbuş” îşi redeschide porţile cu premiera spectacolului “Cântecul privighetorii” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teatrul de Păpuşi “Cărăbuş” îşi redeschide porţile cu premiera spectacolului “Cântecul privighetorii”

• premiera va avea loc duminică, 13 septembrie 2020, ora 11:00

 

Teatrul de Păpuşi “Cărăbuş” îşi redeschide porţile! Şi nu oricum, ci cu o premieră. Duminică, 13 septembrie, la ora 11.00, picii sunt invitaţi la spectacolul “Cântecul privighetorii”, adaptare după H. C. Andersen. Scenariul şi regia spectacolului aparţin lui Toma Hogea, iar scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu şi muzica de Cári Tibor. Din distribuţie fac parte: Iulian Gheorghe, Ioana Popescu, Elena-Gabriela Picuş, Sofia-Gabriela Cătrună, Aurora Popescu, Valentina Lepădatu şi Ştefana-Mihaela Niţă.

“Teatrul «Cărăbuş» din Brăila aduce la rampă un spectacol pentru copii, un nou spectacol de animaţie - «Cântecul privighetorii», spectacol cu actori, păpuşi, măşti, muzică originală, o adevărată lume de basm. Împăratul Chinei, află că există o privighetoare, cu un glas unic, vrăjit. Spectacolul se doreşte a fi unul modern, cu imagini şi cadre teatrale, specifice universului inconfundabil al Chinei: rafinament, eleganţă, stil, o coloană sonoră, cu atmosfera şi tonurile specifice muzicii asiatice, totul într-o simbioză/armonie perfectă. Dramatizarea, scenografia, muzica, interpretarea actorilor, toate componentele spectacolului, ne vor duce într-o lume mirifică, un tărâm nou, plin de sensuri, de poezie. Acest experiment teatral, pentru trupa actorilor brăileni, va fi o provocare, un “exerciţiu” scenic, sper, o bucurie reciprocă, de a descoperi noi forme şi sensuri teatrale, specifice Teatrului pentru Copii şi Tineret. Întâlnirea mea fericită cu colaboratorii de mare ţinută artistică/profesională: scenograful Mihai Pastramagiu, compozitorul Cári Tibor şi, nu în ultimul rând, proiecţiile spectacolului - Sebi Ţineghe, mi-au creat starea minunată de comfort, a căutărilor, a redescoperirilor, a unui nou univers scenic”, a afirmat regizorul Toma Hogea.

Reprezentanţii teatrului reamintesc brăilenilor că locurile sunt limitate, având în vedere contextul epidemiologic. Rezervările se fac la numărul de telefon 0787 515 344, între orele 8:00 – 16:00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro