"Tehnologii nepoluante pentru industria de celuloza si hirtie" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Tehnologii nepoluante pentru industria de celuloza si hirtie"

In cursul zilei de ieri, a avut loc deschiderea oficiala a celui de-al IV-lea Simpozion international "Tehnologii nepoluante pentru industria de celuloza si hirtie" eveniment organizat de catre SC "Ceprohart" SA Braila, cu ocazia implinirii a 50 de ani de
activitate. Evenimentul se desfasoara pe parcursul a 3 zile si a atras peste 100 de participanti din tara si strainatate, specialisti, cadre universitare, cercetatori, precum si actori directi pe piata industriei celulozei si hirtiei.
Alaturi de conducerea "Ceprohart", la deschiderea oficiala a seriei de 3 zile de dezbateri au fost prezenti reprezentanti ai autoritatilor locale, parlamentari braileni, precum si reprezentanti ai unor organizatii si agentii nationale de profil din tara. Toti cei care au avut cuvintul in deschiderea evenimentului au subliniat pe rind importanta acestei actiuni prin prisma apropiatei integrari in Uniunea Europeana precum si a necesitatii aplicarii in industria de profil autohtona a unor tehnologii nepoluante.
Potrivit programului primei zile a seminarului printre temele abordate se numara "Solutii simple la probleme complicate - modalitatea Kvaerner Pulping de imbunatatire si crestere a productiei" prezentata de Anders Samuelsson si Olof Ostberg din partea "Kvaerner Pulping" AB Suedia, "Aspecte privind utilizarea microfibrelor celulozice la armarea polimerilor", tema sustinuta de specialisti ai "Ceprohart" Braila, "Reciclarea hirtiei: limite si provocari" sustinuta de Elena Bobu din partea Universitatii "Ghe Asachi" din Iasi, "Protectia alimentelor prin implementarea unui ghid de buna practica in fabricarea si procesarea ambalajelor papetare" prezentata de Theodor Malutan si Emanuel Poppel din partea aceleiasi universitati, precum si "Evolutia productiei si consumului de ambalaje din carton ondulat din Romania" tema prezentata de catre directorul "Ceprohart", Dan Buteica impreuna cu presedintele executiv al asociatiei patronale "Rompap", Constantin Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro