Termocentrala de la Chiscani, salvată de la închidere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Termocentrala de la Chiscani, salvată de la închidere

"Termoelectrica" va intra în lichidare şi va fi desfiinţată în acest an, odată cu termocentralele neviabile, a declarat Alexandru Săndulescu, director general în cadrul Ministerului Economiei. Excepţie fac, potrivit oficialului, secţiile de la Brăila şi Galaţi. "Vom extrage din Termoelectrica termocentralele viabile, care şi-au dovedit utilitatea în timpul iernii, adică Galaţi şi Brăila. Restul Termoelectrica va intra în lichidare, iar restul centralelor vor dispărea", a spus Săndulescu, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.
În cadrul Termoelectrica mai activează în acest moment termocentralele Deva şi Paroşeni, care vor fi incluse în Complexul Energetic Hunedoara, şi Electrocentrale Bucureşti, care va fi privatizată. Prin urmare, centralele care vor dispărea sunt Doiceşti şi Borzeşti.
Vestea că "Electrocentrale" Brăila va fi menţinută nu poate fi decât îmbucurătoare pentru salariaţii companiei, mai ales că din iarnă şi până recent, o parte dintre ei au fost în şomaj tehnic. De altfel, a fost primul sezon rece în care centrala de la Chiscani a fost oprită şi nu a furnizat energie electrică în sistemul naţional. Trebuie, totuşi, punctat faptul că, potrivit ultimei scrisori de intenţie la acordul cu FMI, statul român s-a angajajat să facă privatizarea mai multor companii, printre care se numără şi "Termoelectrica". Mai concret, aceasta face parte din cel de-al doilea grup de companii care ar urma să fie privatizate şi la acest capitol s-a prevăzut în mod clar vânzarea completă a filialelor Brăila şi Galaţi.
De precizat că de mai mulţi ani, "Electrocentrale" Brăila încearcă o privatizare parţială prin constituirea unui parteneriat public privat italiano-german în cadrul căruia să fie modernizat şi repus în funcţiune unul dintre grupurile dezafectate de producere a energiei electrice de pe platfroma energetică de la Chiscani.
Reamintim că "Termoelectrica" şi consorţiul format din "E.ON Kraftwerke GmbH" (Germania) şi "Enel" (Italia) au semnat la 18 iunie 2008 Memorandumul de înţelegere pentru construirea termocentralei de tip greenfield de la Brăila, ale cărei costuri sunt estimate la aproape 1,2 miliarde euro. Această unitate nouă de producţie pe bază de huilă ar avea o capacitate de 800 MW.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro