Teroarea de la Movila. Cuţi & Fiii au semănat groaza printre consăteni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teroarea de la Movila. Cuţi & Fiii au semănat groaza printre consăteni

Autorii scandalului petrecut în ziua de 27 ianuarie 2016 într-un cafe-bar din comuna Movila Miresii, Gicu Cuţi, în vârstă de 44 de ani, Petrică Ionuţ Cuţi, 28 de ani, şi Marian Cuţi, de 26 de ani, au fost trimişi, zilele acestea, în judecată, din dispoziţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Cuţi senior va fi judecat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, iar Petrică şi Marian, fiii acestuia, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Gicu, Petrică şi Marian Cuţi n-au putut fi anchetaţi şi pentru săvârşirea altor infracţiuni - lovire, ameninţare şi distrugere - pentru că persoanele vătămate şi-a retras între timp acuzaţiile.

Apel disperat la 112

În după-amiaza zilei de 27 ianuarie 2016, administratorul cafe-barului aparţinând SC "Stevalcri" SRL, Tudorel Lazăr, din comuna Movila Miresii, a sesizat poliţia (prin 112) solicitând sprijinul pentru aplanarea unui conflict aflat în desfăşurare în incinta unităţii.
După liniştirea spiritelor, oamenii legii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au audiat martorii, persoanele vătămate şi pe cei suspectaţi că au provocat scandal în cafe-bar, reuşind, din aproape în aproape, să refacă filmul evenimentelor.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Liviu Ionuţ Dedulescu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, în ziua de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 15:00, Marian Jercăianu din Movila Miresii se afla împreună cu concubina şi cu cei doi copii minori la magazinul mixt (cafe-bar şi alimentară) aparţinând SC "Stevalcri" SRL, aşezaţi la o masă. În incinta unităţii se mai aflau Ionuţ Neculai, Tudorel Lazăr (administratorul firmei), precum şi alţi trei martori, Petrea Zamfir, Georgel Lazăr şi Gheorghe Priceputu. Reprezentantul parchetului precizează: "La un moment dat, şi-au făcut apariţia inculpaţii Cuţi Gicu, Cuţi Marian şi Cuţi Petrică Ionuţ (fiii lui Gicu - n.r.), aflaţi în stare de ebrietate, iar prin intermediul lui Gicu au achiziţionat trei sticle de bere. Cu una din sticle, Cuţi Gicu, fără un dialog prealabil, a aruncat înspre persoana vătămată Neculai Ionuţ, dar nu a reuşit să-l atingă, după care tustrei inculpaţii au mers la masa acestuia şi au început să-l ameninţe cu acte de violenţă; mai mult, inculpatul Cuţi Gicu, pentru a-l speria pe Neculai Ionuţ, a scos un cuţit cu lama de aproximativ 10 centimetri, pe care l-a îndreptat către acesta".

Teroare la cafe-bar

În acel moment, Marian Jercăianu împreună cu concubina sa au încercat să aplaneze conflictul şi să-i scoată pe scandalagii afară din local, în condiţiile în care cei doi copii se speriaseră rău de tot. În momentul în care au ajuns în dreptul uşii de acces, Gicu Cuţi l-a lovit pe Jercăianu cu cuţitul în zona mâinii drepte. Bărbatul a fost rănit la două degete, însă membrii clanului Cuţi nici vorbă să se liniştească.
Ajuns pe terasa cafe-barului, Petrică Cuţi a mers şi a luat o lopată din căruţa cu care venise (şi care rămăsese în faţa localului), după care s-a întors şi l-a lovit cu ea pe acelaşi Marian Jercăianu, în zona spatelui. Speriat de moarte, Jercăianu s-a refugiat în cafe-bar, ca să-şi apere copiii, în timp ce Cuţi & Fiii s-au dezlănţuit. "Inculpaţii Cuţi Gicu, Cuţi Marian şi Cuţi Petrică au început să lovească uşa localului şi tocul acesteia, degradându-le. În momentul producerii incidentului, în magazinul mixt (cafe-bar/alimentară) aparţinând SC "Stevalcri" SRL erau mai multe persoane, iar unitatea era deschisă publicului. Violenţele fizice şi verbale exercitate de către cei trei inculpaţi asupra persoanelor vătămate, precum şi asupra bunurilor aparţinând societăţii, au fost apte să tulbure ordinea şi liniştea publică şi să creeze o stare de temere persoanelor prezente", precizează procurorul de caz.
Ancheta penală a confirmat faptul că Gicu Cuţi a provocat scandal în cafe-bar împreună cu cei doi fii ai săi, Marian şi Petrică. Martorii prezenţi şi persoanele vătămate au confirmat, de asemenea, violenţele exercitate de inculpaţi şi faptul că Gicu Cuţi a folosit un cuţit ca să-i ameninţe şi să-i lovească (în cazul lui Jercăianu) pe cei din local. Cu toate acestea, Gicu, Marian şi Petrică Cuţi au negat săvârşirea faptelor, afirmând că sunt nevinovaţi, în ciuda probelor administrate de anchetatori.
Autorii scandalului de la Movila Miresii n-au putut fi acuzaţi şi de săvârşirea altor infracţiuni. Marian Jercăianu şi-a retras plângerea penală formulată împotriva lui Gicu şi a lui Petrică Cuţi, astfel că aceştia nu au putut fi anchetaţi pentru lovire. Ionuţ Neculai şi-a retras, de asemenea, plângerea penală formulată împotriva celor trei agresori, astfel că procurorii au dispus clasarea şi în ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare. Nu în ultimul rând, SC "Stevalcri" SRL, prin reprezentant legal, a renunţat la acuzaţii - în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de distrugere - oamenii legii dispunând, de asemenea, clasarea cauzei.
Cazul a fost preluat de magistraţii Judecătoriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro