Teste oficiale pentru cicliştii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teste oficiale pentru cicliştii brăileni

La prima competiţie, care se va derula în perioada 3-5 septembrie, la Eforie Sud, participă George Căpităneanu, Valentin Crăciun, Ionuţ Lazăr şi Robert Ginga, iar la naţionalele de triatlon, de la Mamaia, care se vor derula pe 6 septembrie, fosta medaliată a secţiei de nataţie, Ştefania Ion, sportivă care în acest an, la prima sa participare într-o competiţie de ciclism, naţionalele de fond pentru seniori, a urcat pe podium.

"Ţinând cont de faptul că Ştefania Ion are deja o medalie în palmares în acest an, consider firesc să urce pe podium la concursul de la Mamaia, ceilalţi sportivi juniori trebuie să prindă loturile naţionale", a declarat Tinca Amza, directoarea CSM-ului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro