Tineri brăileni, dornici să devină polițiști: 80 de candidați înscriși la Școlile de Poliție | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tineri brăileni, dornici să devină polițiști: 80 de candidați înscriși la Școlile de Poliție

s-a terminat perioada de înscrieri pentru ocuparea unui loc la școlile de poliție, iar la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au fost 80 de candidați încriși • în vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună documentele solicitate până la data de 24 noiembrie 2023 • la nivel național, aproximativ 6.000 de candidați s-au înscris pentru examenul de admitere în cele două unități de învățământ preuniversitar ale Poliției Române: școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” - Câmpina și școala “Septimiu Mureșan” - Cluj-Napoca • sunt 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul școlii din Câmpina și s-au înscris 4.779 de candidați, iar pe cele 300 de posturi de la școala din Cluj-Napoca, s-au înscris 1.212 candidați

 

Luptă intensă pentru ocuparea unui loc la Școlile de Agenți de Poliție. Sunt peste 1.600 de posturi scoase la concurs la cele două școli de Agenți de Poliție, din Câmpina și Cluj-Napoca, dar și cererea este foarte mare.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, 80 de tineri brăileni s-au înscris pentru susținerea concursului la școlile de poliție și speră să îmbrace uniforma de polițist. În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună documentele solicitate până la data de 24 noiembrie 2023.

La nivel național, aproximativ 6.000 de candidați s-au înscris pentru examenul de admitere în cele două unități de învățământ preuniversitar ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” - Cluj-Napoca, după cum se arată în comunicatul transmis de la Poliția Română. “Pe cele 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» – Câmpina, s-au înscris 4.779 de candidați, iar pe cele 300 de posturi de la școala de Agenți de Poliție «Septimiu Mureșan» - Cluj-Napoca, s-au înscris 1.212 candidați”, au transmis reprezentanții de la Inspectoratul General al Poliției Române.

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează în conformitate cu Dispoziția directorului Centrului de Psihosociologie al M.A.I., potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare. Examenele vor consta în evaluarea cunoștințelor teoretice și evaluarea performanței fizice.

Proba de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 7-13 decembrie 2023, candidații fiind repartizați pe centre zonale pentru susținerea probei eliminatorii, în funcție de arondare.

Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina este centrul pentru candidații din județele:  Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea. Candidații din celelalte județe sunt programați pentru evaluare la alte centre din țară.

 

Evaluarea cunoștințelor are loc în data de 16 decembrie

Evaluarea performanței fizice se susține, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării, repartizarea acestora fiind în sarcina unității de învățământ pentru care au optat. Planificarea și afișarea pe site-ul oficial se realizează de către centrul zonal.

Proba de evaluare a cunoștințelor are loc în data de 16 decembrie 2023, la unitățile de învățământ pentru care au optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice. “Proba pentru evaluarea cunoștințelor cuprinde subiecte la disciplinele: limba română, limbă străină (engleză sau franceză), legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne și a instituțiilor guvernamentale, educație civică și cetățenească. De asemenea, se va evalua capacitatea de analiză și sinteză, precum și raționamentul logic. Tematica și bibliografia pentru proba de evaluare a cunoștințelor se publică pe site-ul unităților de învățământ”, susțin polițiștii.

Lista provizorie cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs se aduce la cunoștința candidaților prin postare pe site-ul oficial al unităților de învățământ pentru care au optat candidații, până la data de 17 decembrie 2023, ora 10.00. Contestațiile se transmit online la adresa e-mail a unității de învățământ, în termen de 24 de ore de la postarea listei provizorii cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs, urmând să fie soluționate în 48 de ore de la expirarea termenului de depunere.

Examinarea medicală se va realiza după organizarea probei scrise, în perioada 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 2 februarie 2024.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro