Tinerii brăileni, «Da» la Referendum şi ştampilă pe Rareş Bogdan sau “Fără hoţie!” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tinerii brăileni, «Da» la Referendum şi ştampilă pe Rareş Bogdan sau “Fără hoţie!”

• majoritatea tinerilor cu care am stat de vorbă la ieşirea de la urne ne-au declarat fără reţineri că au votat cu Rareş Bogdan sau echipa “Fără hoţie!”

 

Încă de dimineaţă, cei din municipiu au luat calea secţiilor de votare pentru a-şi exercita acest drept. Am întrebat, aleatoriu, mai multe persoane de vârste diferite ce opţiuni au exprimat în cabina de vot. Un brăilean în vârstă de 50 de ani ne-a declarat că a votat cu ProRomânia. “La Europarlamentare l-am votat pe al nostru, pe Tudose, iar la Referendum am răspuns «Da», sunt de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii, ca să nu mai dea când vor ei legi”, ne-a declarat bărbatul. O altă femeie, puţin trecută de 40 de ani, ne-a declarat că a pus ştampila pe lista PSD pentru europarlamentare, însă la Referendum a ales răspunsul “Da”, un lucru ciudat, având în vedere că feţe importante din tabăra  social-democrată au îndemnat la boicot.

O altă femeie din municipiu, în vârstă de 48 de ani, şi-a dat votul unui candidat independent la alegerile europarlamentare, şi anume George Simion. “Am votat şi la Referendum, am votat «Da», să nu se mai adopte legi pentru corupţi”, ne-a spus, hotărâtă, alegătoarea.

Un alt brăilean, un bărbat în vârstă de 79 de ani, arondat secţiei de votare de la Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, ne-a spus că a pus ştampila pe PMP, dar a ales să voteze şi pentru Referendum.

În rândul tinerilor, favoriţii se pare că au fost candidaţii de pe lista Alianţei USR-PLUS. De exemplu, un tânăr de 31 de ani din municipiu ne-a spus că merge pe mâna USR la alegeri, iar la Referendum a votat “Da”.

În incinta Şcolii Gimnaziale “Al. I. Cuza”, unde existau 3 secţii de votare, doi tineri au fost plimbaţi de la o secţie la alta, pentru ca, într-un final, unul dintre preşedinţii secţiilor să le spună că ei trebuie să voteze la Grădiniţa Waldorf, deşi tinerii susţineau că, dintotdeauna, au votat la “Cuza”. “Nu mă mai duc nicăieri, nu mai votez! Stau să caut secţia?” E bătaie de joc!”, a spus băiatul, în timp ce a luat fata de mână şi s-a îndreptat spre ieşire.

Tot la ieşirea de la urne am stat de vorbă şi cu un grup de tineri, studenţi veniţi special acasă să voteze: trei pe Rareş Bogdan şi alţi trei “Fără hoţie!”, dar şi cu o familie cu doi copii, unul de 20 şi celălalt de 18 ani, care au spus fără nicio reţinere că au mare încredere în Cioloş. “Dintre prietenii mei, aproape toţi votează cu Alianţa USR - PLUS”, ne-a spus cel mai tânăr dintre fraţi. “Şi ai mei”, l-a completat celălalt.  În general, în preferinţele tinerilor cu care am stat de vorbă pe primul loc a fost Dacian Cioloş, iar pe doi Rareş Bogdan. 

 

“Sunt şocat de câtă umilinţă şi nesimţire am avut parte”

 

În schimb, românii din Diaspora au fost nevoiţi să aştepte la cozi kilometrice pentru a-şi exercita dreptul constituţional de a vota. Printre ei, un tânăr brăilean plecat în Germania care a povestit pe Facebook cum a aşteptat 7 ore pentru a vota. “Am votat...Am ajuns la 8.00 la coadă şi am fost în faţa uşii de acces în secţie la ora 15.00. Sunt şocat de câtă umilinţă şi nesimţire am avut parte”, este postarea făcută de Valentin. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în Nurnberg, Londra, Roma, Viena, Torino, Bruxelles, Paris, Marsilia, Ulm, Lutton, Dublin, Valencia, Limassol, Praga, Bristol, Munchen, Oslo, Lille, Barcelona, Haga, Wurzburg, Castellon, Luxemburg, Leipzig, Stockholm, Copenhaga, Geneva şi Coslada, potrivit Hotnews.ro.

Un alt brăilean, George, ne-a trimis mai multe fotografii de la secţia de votare din Liverpool, însoţite de mesajul: “Da! Da! Şi de la noi. Atât de mulţi oameni, doar patru cabine de vot şi o mână de funcţionari”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro