Topul primelor de Paşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Topul primelor de Paşti

De-abia se reanimase economia locală, că umbra unei noi crize financiare s-a abătut din nou peste piaţa locală a muncii. Pesimismul angajatorilor legat de un viitor incert în mediul antreprenorial românesc s-a transpus automat şi în gesturile pe care anual salariaţii le aşteaptă în perioada sărbătorilor religioase mari, cum e şi Paştele. Aşa cum declară mulţi antreprenori brăileni, există dorinţa de a recompensa într-un fel sau altul, de multe ori chiar şi simbolic, devotamentul şi fidelitatea propriilor echipe. Numai că iarna grea şi vestea unei depresii economico-financiare i-a pus serios pe gânduri. Trebuie subliniat că în sectorul bugetar noţiunea de "primă" sau orice formulă asimilată acesteia au fost scoase din vocabularul funcţionarilor. Şi cum să nu fie astfel, dacă de mai mulţi ani Iepuraşul i-a cam ocolit!
Aşa cum v-am obişnuit, vă vom prezenta un clasament al primelor de Paşti acordate de firmele importante din viaţa economică locală.

Cei mai fericiţi angajaţi ar fi salariaţii companiilor mari, aşa cum este cazul şantierului naval sau al uzinei "Laminorul", unde primele se anunţă a fi consistente. În cazul unor companii precum "Hercules" bonificaţia de Paşti este încă în discuţie, sindicatele militând pentru recompensarea angajaţilor aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Concret, în acest an, conducerea şantierului naval SC "STX OSV Brăila" a recompenat angajaţii cu 556 lei brut, reprezentând un procent fix din salariul mediu de bază pe unitate. În plus, navaliştii brăileni urmează să intre din acest weekend pentru câteva zile în mini-vacanţa de Paşti. Programul normal la unitate se va relua abia de miercuri, 18 aprilie, spre deosebire de alte companii care îşi cheamă la muncă salariaţii de marţi sau chiar de luni, 16 aprilie.
Nici pe angajaţii de la "Laminorul" nu-i va uita Iepuraşul, după cum dă asigurări sindicatul societăţii. Iar asta chiar dacă patronii ruşi ai grupului din care uzina brăileană face parte au anunţat reduceri de personal. Potrivit Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, angajaţii ar urma să primească o bonificaţie în cuantum de 420 lei brut, reprezentând un procent fix din salariul mediu pe unitate. Iepuraşul nu-i va ocoli nici pe salariaţii grupului de firme "Marex", unde va aduce cel mai probabil cadouri în produse şi preparate din carne, aşa cum de altfel se întâmplă cu regularitate în ultimii ani.
Emoţii au şi salariaţii din Port, mai precis ai operatorului portuar "Hercules", pentru că sindicatul şi administraţia companiei sunt încă în discuţii cu privire la prima de Paşti. "Nu s-a ajuns încă la un punct comun pe această problemă, dar există bunăvoinţă în acest sens. Numai că perioada din iarna trecută, când activitatea companiei a fost pur şi simplu blocată din cauza vremii nefavorabile, şi-a pus amprenta pe rezultatele economice. Ţinta este să recuperăm cât mai mult din acel handicap şi de aceea acordarea primei este totuşi sub semnul întrebării", ne-a declarat Florin Custură, liderul sindical de la "Hercules". Anul trecut, Iepuraşul le-a adus o primă de 300 lei, în timp ce de Crăciun, Moşul a lăsat la casierie câte 400 lei pentru fiecare angajat.
Din păcate, aşteptările salariaţilor de la "Promex" nu vor fi împlinite anul acesta de Iepuraş, pentru că uzina a anunţat că nu poate acorda sub nicio formă prima de Paşti. "Am avut discuţii cu administraţia companiei pentru a stabili dacă vor fi acordate prime. Din păcate, însă, compania nu poate susţine o astfel de premiere. Oamenii au înţeles, pentru că anul trecut de exemplu, când s-a putut, au primit tichete de masă", ne-a declarat Staicu Rădulescu, liderul sindical al uzinei.

Iepuraşul profesorilor vine de la instanţă!
* profesorii au câştigat în instanţă 50 de euro pentru cărţi, iar zilele acestea trebuie să-şi ridice banii * în schimb, cadrele medicale şi-au luat gândul de la prime *

Aproape 4.000 de profesori brăileni au de primit acum, înainte de sărbătorile pascale, între 50 şi 117 euro, în total fiind vorba de 8,5 milioane de lei. Aceşti bani au fost câştigaţi prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi reprezintă ajutorul dat de stat profesorilor în 2009 şi în 2010 pentru achiziţionare de carte şi materiale informative în sistem electronic, pentru îmbunătăţirea actului didactic, adică acea sută de euro. Toţi beneficiarii acestui ajutor trebuie ca în termen de două săptămâni de la ridicarea banilor să procure cărţile şi materialele informative şi să aducă documentele justificative la şcoală. Procesele prin care s-au câştigat aceşti bani au fost demarate de SIB şi au durat opt luni.
Spre deosebire de profesori, bugetarii din instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii nu vor primi nici în acest an prime de Paşti. De asemenea, Iepuraşul nu va veni nici la angajaţii din Sănătate, care nu şi-au primit nici măcar drepturile restante câştigate în instanţă.
În ceea ce priveşte angajaţii din cadrul Prefecturii, Primăriei şi Consiliului Judeţean, aceştia nu vor primi nici în acest an un bonus în bani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro