Tot mai multe voci din PSD cer demisia lui Ponta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tot mai multe voci din PSD cer demisia lui Ponta

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus, marţi, că „în mod normal şi onorabil" Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia de la conducerea PSD, în contextul în care a pierdut alegerile prezidenţiale.
„Este, într-adevăr, o stare de nemulţumire (la nivelul PSD - n.red.), sunt discuţii despre felul în care este gestionat la nivel central în această perioadă post-electorală. Dacă mă întrebaţi pe mine, şi eu unul sunt deranjat că sunt arătat cu degetul pentru eşecul lui Ponta sau pentru eşecul lui Dragnea. Eu, dacă aş pierde alegerile la primărie, a doua zi mi-aş depune mandatul şi în niciun caz nu aş arăta spre cei care sunt şefi de organizaţii mici, locale, că ei sunt de vină pentru pierderea mea", a declarat Mazăre, la Curtea de Apel Bucureşti, înainte de procesul în care este implicat şi care se află pe rolul acestei instanţe, el fiind chestionat cum vede faptul că se vorbeşte de plecări din PSD.
Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia de la conducerea Partidului Social Democrat, Radu Mazăre a spus că „în mod normal şi onorabil, da".

Nu şi-a ales încă tabăra

De asemenea, chestionat în ce "tabără" s-ar plasa, Mazăre a menţionat: "Nu ştiu încă, nu am luat o decizie, discut cu prietenii mei şi colegii mei. După cum ştiţi, la Constanţa suntem o echipă foarte strânsă şi foarte solidari unii cu ceilalţi, iar eu nu iau decizii de capul meu. Discut să văd ce vrea şi ăla şi ăla, în momentul în care avem o opinie cristalizată o luăm într-o direcţie cu toţii".
Primarul Constanţei a subliniat că nu a discutat, deocamdată, nici cu Marian Vanghelie şi nici cu Mircea Geoană, despre o eventuală intrare într-o formaţiune politică a celor doi.
„E posibil să plece parlamentarii către această formaţiune. În orice caz, lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Adică nu mi se pare normal ca atunci când pierzi nişte alegeri să dai vina pe alţii", a spus Mazăre.
Referitor la faptul că Marian Vanghelie a dat declaraţii la DNA în dosarul votului din diaspora, împotriva lui Liviu Dragnea, edilul Constanţei a spus că „nu trebuie să amestecăm politica cu justiţia, cu procurorii şi să facem în aşa fel încât să scăpăm de adversarii politici prin procurori şi prin dosare".

Dragnea nu e de acord

Pe de altă parte, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că respectă opinia primarului Constanţei, Radu Mazăre, potrivit căreia Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia de la şefia PSD în contextul în care a pierdut alegerile prezidenţiale, el arătând că are, însă, altă opinie.
Solicitat să comenteze declaraţia lui Radu Mazăre, Dragnea a spus că nu vrea să o facă. La insistenţele jurnaliştilor, Dragnea a adăugat: "Eu am înţeles şi respect opinia domnului Radu Mazăre. Eu nu sunt lider la fel de important în PSD dar, repet, eu am altă opinie, pe care mi-o susţin".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro