Transport ilegal de inox şi cupru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Transport ilegal de inox şi cupru

Un braşovean de 42 de ani, care transporta ilegal peste 10 tone de materiale neferoase, a fost identificat de poliţiştii brăileni. Oamenii legii au pornit în urmărirea bărbatului după ce au primit informaţii privind transportul ce urma să fie efectuat. Astfel, în ziua de 28 ianuarie, în baza unor date deţinute de poliţiştii de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban, agenţii de siguranţă publică au supravegheat imobilul din comuna Cazasu, de unde urma să fie încărcată cantitatea respectivă. La orele 18.20, din curtea imobilului a plecat un camion "MAN" cu semiremorca "SCHMITZ", care a ieşit din comuna Cazasu şi s-a îndreptat spre Şoseaua de Centură, pe direcţia Şoseaua Buzăului. Imediat poliţiştii au ieşit la atac şi după 10 minute au oprit camionul în trafic, pe DN2B. "Camionul era condus de Marius V. (42 de ani), din municipiul Braşov, care a declarat că transporta cantitatea de 7.580 kg de inox şi, în remorcă, 3.600 kg deşeuri din cupru, pentru care nu deţinea documente legale de însoţire", a precizat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

{flv}30transp{/flv}

Poliţiştii au reţinut camionul şi întreaga cantitate de material neferos, urmând să se efectueze cântărirea şi să se aplice măsurile legale care se impun în cauză. Din declaraţia conducătorului auto a rezultat că valoarea estimativă a cantităţii de materiale neferoase este de 60.000 de lei (600 milioane de lei vechi).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro