Trei din militarii retinuti in cazul furtului de arme fac parte dintre cei 17 eliberati din functii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei din militarii retinuti in cazul furtului de arme fac parte dintre cei 17 eliberati din functii


Astfel, caporalul Marius Tudorache a fost retinut de procurorii militari pentru furt calificat, acesta fiind comandantul pazei unitatii militare de la Ciorogarla, in timp ce caporalul Cristian Radu si soldatul Nicolae Nita sunt anchetati pentru calcare de consemn.
Reamintim ca sigiliul unui depozit din Unitatea tehnica militara din Ciorogarla, judetul Ilfov, a fost gasit rupt, pe 28 ianuarie, conform unor surse din Ministerul Apararii Nationale.
Cel putin 51 de arme au disparut din depozitul care apartine Aviatiei, au declarat, joi, surse militare.
Imediat dupa aflarea evenimentului, ministrul Apararii, Mihai Stanisoara, a cerut declansarea unei anchete administrative in urma caruia s-a constatat nereguli la efectuarea serviciului de zi, serviciului de paza si lipsa de fermitate a celor care aveau atributii.
Astfel, 17 persoane au fost eliberate din functii de ministrul Apararii, Mihai Stanisoara, pe 30 ianuarie, printre care se afla si cei trei militari din cei sapte retinuti joi. Totodata, a fost eliberat din functie si seful Statului major al Fortelor Aeriene, generalul locotenent Constantin Croitoru.
Reamintim ca in urma cercetarilor de pana acum, a rezultat ca trei dintre cei sapte retinuti joi - sergentul major Ionut Gagea, retinut pentru savarsirea infractiunii de furt calificat cu consecinte deosebit de grave, caporalul Ion Petrica, retinut pentru savarsirea infractiunii de furt calificat cu consecinte deosebit de grave si caporalul Marius Tudorache, retinut pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat cu consecinte deosebit de grave si calcare de consemn - au participat la sustragerea de arme militare din incinta UM 01916 Ciorogarla", a aratat, joi, Parchetul General, dupa retinerea celor sapte cadre militare.
Sustragerea armelor a fost posibila ca urmare a faptului ca ceilalti patru invinuiti nu si-au indeplinit atributiile militare in timpul serviciului.
Ceilalti patru invinuiti sunt sergentul Marian Tudorache, cercetat pentru savarsirea infractiunii de calcare de consemn, caporalul Marian Dinu, pentru savarsirea infractiunii de calcare de consemn, caporalul Cristian Radu, pentru savarsirea infractiunii de calcare de consemn si soldatul Nicusor Nita, retinut pentru savarsirea infractiunii de calcare de consemn.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro