* vineri, oamenii legii i-au depistat pe raza municipiului Brăila pe trei bărbați cu vârstele de 33, 34 și respectiv de 52 de ani, condamnați la pedepse cu închisoarea * aceștia erau urmăriți la nivel național
Condamnați la pedepse cu închisoarea, trei brăileni se mai bucurau de libertate. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii le-au dat însă de urmă și i-au încarcerat.
La data de 5 martie, la ora 14.30, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale i-au depistat pe raza municipiului Brăila pe trei bărbați în vârstă de 33, 34, respectiv 52 de ani, umăriți la nivel național.
Pe numele brăileanului de 33 de ani, Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar instanța a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei. Bărbatul de 52 de ani are de executat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Cei trei a fost încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.