În momentul în care Diana Tuşa alege să o ardă aiurea la locul ei de muncă (şi) pe banii mei, cred că am dreptul să îi explic pe unde-i ieşirea din clădirea Parlamentului. Nu am avut cine ştie ce aşteptări de la Diana Tuşa, motiv pentru care nici nu am votat-o în toamna lui 2008. Sanchi, a vopsit şi ea două balansoare, a dat cu var trei copaci la repezeală şi cu asta credea că mă prosteşte să-i fac pârtie către Camera Deputaţilor? Nu că ar fi fost alţi candidaţi mai acătării, adică votabili, dar nu aş fi optat pentru Tuşa nici dacă mă plătea cu două găleţi din plastic cu însemnele PNL şi o pereche de cizme de culoare galbenă.
Sunt mulţi parlamentari care absentează de la muncă, dar Diana Tuşa îi cam întrece pe toţi. Cel puţin aşa reiese dintr-o statistică întocmită de Institutul pentru Politici Publice (IPP), care spune că d-na deputat Tuşa a avut o prezenţă de doar 36,6% la votul final. Am citit în Obiectiv şi explicaţia d-nei Tuşa cu privire la frecvenţa redusă la locul ei de muncă, în care ea spunea că timp de o lună şi jumătate a fost în concediu maternal. Ok, se ştie că Diana Tuşa a devenit mămică în timpul mandatului ei de deputat, dar procentul de 36,6% nu are cum să fi fost influenţat doar de cele 6 săptămâni în care susţine că s-a aflat în concediu maternal. Păi, să înţeleg că fix în această perioadă de o lună şi jumătate colegii ei deputaţi au dat votul final la câte 100 de legi pe zi, de a ajuns d-na Tuşa pe un loc retrogradabil în ceea ce priveşte prezenţa la locul de muncă?
Nu ştiu ce planuri are d-na Diana Tuşa. Probabil că din 2008 încoace s-a învăţat să primească 70-80 de milioane de lei lunar, fără să facă nimic. Nici măcar să fie prezentă aşa, de sanchi, la serviciu. Asta înseamnă, logic, că va dori un nou mandat de parlamentar. Întrebarea este însă unde anume va candida, că de votat nu cred că o vor mai vota nici 2% din cei 3.000 de oameni care au ales-o în toamna lui 2008, la Brăila.