"Eu sunt convins că, aşa cum, în '68, în timpul lui Ceauşescu, când Ceauşescu a făcut reforma administrativ-teritorială, secuii au ieşit pe stradă şi a fost singura dată când oamenii au ieşit pe stradă în timpul lui Ceauşescu, dacă forţează cineva acum dizolvarea comunităţii maghiare din zona Harghita-Covasna-Mureş într-o zonă mare, oamenii iarăşi vor ieşi pe stradă", a susţinut Kelemen.
Disputa privind reorganizarea administrativ-teritorială a pornit de la propunerea lui Traian Băsescu, preluată de UDMR, ca România să fie reîmpărţită în opt regiuni, variantă care pentru UDMR este inacceptabilă.
