UE a făcut primul pas pentru înființarea unui sistem de apărare comun | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UE a făcut primul pas pentru înființarea unui sistem de apărare comun

Miniștrii europeni de externe au pus luni bazele unui „cartier general militar” al Uniunii Europene, care va centraliza încă din această primăvară comandamentele anumitor misiuni externe, transmite AFP.

 

Reprezentanții celor 28 de state membre au decis crearea pe termen scurt a unei capacități militare de planificare în cadrul Statului Major al UE la Bruxelles.

Atribuțiile vor include, la nivel strategic, planificarea și gestionarea operațională a misiunilor militare necombatante, se arată în textul documentului adoptat de miniștri.

„Încă din anii '50 am avut dificultăți în a avansa în domeniul apărării, întrucât istoria UE a fost marcată mai curând de diviziune”, a spus șefa diplomației europene, Federica Mogherini.

Ea s-a declarat mândră de decizia luată în unanimitate de statele membre și a precizat că noua structură va deveni operațională în următoarele săptămâni și că în cadrul ei vor activa „în jur de 30 de persoane”.

Prima misiune va fi de a prelua coordonarea a trei misiuni de formare ale UE formate din 600 de militari și detașate în Republica Congo, Mali și Somalia, sub conducerea actualului șef al Statului Major european, generalul finlandez Esa Pulkkinen.

Cele trei misiuni combatante ale UE (Sophia, Atalanta și Althéa) vor rămâne sub comanda cartierelor generale stabilite în statele membre.

„Este versiunea embrionară a responsabilității sporite a Uniunii pentru a-și asigura propria apărare”, a declarat ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Alfonso Dastis.

„Nu este vorba despre o armată europeană, știu că acest termen este folosit frecvent. Este vorba doar de o modalitate mai eficientă prin care să ne derulăm activitățile militare”, a subliniat și Mogherini.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro