• duminică, băiatul de 17 ani ar fi încercat să îşi salveze sora şi nu a mai scăpat cu viaţă
Un băiat de 17 ani, din comuna buzoiană Costeşti, a murit înecat într-un canal de irigaţii din judeţul Brăila. Adolescentul ar fi încercat să îşi salveze sora de la înec. Informaţiile au fost transmise de presa din Buzău.
Băiatul era la scăldat cu un grup de prieteni şi cu cele două surori ale sale, una de 13 ani şi cealaltă de 19 ani, pe marginea canalului de irigaţii de lângă satul Berleşti, oraş Ianca. Una dintre fete ar fi alunecat şi a căzut în apă, iar sora ei a sărit să o ajute, numai că nu ştia să înoate. Fratele şi alţi doi tineri au intrat în apă şi au reuşit să le aducă la mal pe cele două surori. Băiatul din Costeşti nu s-a mai putut salva, apa fiind se pare destul de adâncă.
Trupul său a fost căutat de către pompierii şi scafandrii de la ISU Dunărea Brăila şi cei de la ISU Bacău, fiind găsit după câteva ore şi preluat de echipajul de ambulanţă care nu a mai putut decât să constate decesul.