Un bărbat plutea pe Lacu Sărat, însă nu era mort ci doar aţipise puţin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un bărbat plutea pe Lacu Sărat, însă nu era mort ci doar aţipise puţin

este doar unul dintre incidentele consemnate de jandarmii brăileni, în timpul activităţilor desfăşurate în Staţiunea Lacu Sărat, în luna august • oamenii aflaţi la plajă au observat trupul unui bărbat care plutea, de ceva timp, pe apă, şi au dat alarma • culmea, bărbatul care plutea, în vârstă de 60 de ani, de fapt dormea

 

În perioada estivală, jandarmii brăileni au fost permanent în acţiune pe raza Staţiunii Lacu Sărat, tocmai pentru a preveni incidentele neplăcute. După cum a declarat şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, colonel Vasile Moţ, nu au fost înregistrate probleme deosebite dar s-au aplicat totuşi 8 sancţiuni contravenţionale, precum şi 42 de avertismente, unor persoane care nu aveau un comportament adecvat.

În lunile iulie şi august au fost înregistrate mai multe cazuri de copii pierduţi de părinţi, în zona plajei, însă jandarmii au rezolvat repede aceste situaţii.

În august, jandarmii au avut parte de un caz deosebit, ei fiind chemaţi să intervină după ce oamenii au văzut plutind pe apa Lacului Sărat, un bărbat. Se presupunea că cel în cauză este decedat, asta pentru că stătea de mai mult timp pe suprafaţa apei, însă, după investigaţii, jandarmii au avut parte de o surpriză. Bărbatul în cauză, care avea în jur de 60 de ani, nu avea vreo problemă, ci dormea. A fost totuşi bine că, în timpul somnului, nu s-a trezit sub apă...

Jandarmii au fost în acţiune şi cu ocazia Zilelor Brăilei şi de Ziua Marinei, însă au reuşit să ţină situaţia sub control. După cum a declarat conducerea Jandarmeriei Brăila, în zilele de 14 şi 15 august, oamenii legii au avut de gestionat un flux mare de oameni, fiind vorba de 30.000 de persoane, în numai 2-3 ore. S-au aplicat, totuşi, 24 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 18 avertismente, însă nu a fost vorba de situaţii care să dea peste cap manifestările de pe Faleza Dunării. A fost identificată o persoană care vindea ilegal parfumuri, dovedindu-se că acestea sunt contrafăcute, comerciantul fiind amendat şi bunurile confiscate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro