Este clar că cei doi "iubiţi" de acum nu s-au înţeles niciodată bine. Ba, dimpotrivă, au convins pe toată lumea că se detestă încă dinainte de începerea relaţiei. Dar s-au căsătorit din interes, iar acum le este cam greu să se despartă, chit că se ameninţă cu divorţul cam din două-n două zile. PSD pare parcă mai hotărât să facă pasul, din cauză că trebuie să suporte cam multe abuzuri din partea "iubitului" PDL. Se teme însă că va rămâne pe drumuri, din moment ce, aproape sigur, PD-L se va întoarce rapid la fosta iubită, PNL, cu care se va bucura în continuare de alocaţia "copilului". Acum, cine ar fi prostul să-şi lase copilul pe mâna unei foste a "soţului" din altă căsătorie? Acesta fiind contextul, pare greu de crezut că actuala alianţă de guvernare se va rupe prea curând. Cel puţin până nu se va stabili soarta socrului mare de la Cotroceni, pe la începutul lui decembrie. Până atunci, scandalul va continua, probabil şi mai înverşunat decât până acum. Tot până atunci cel puţin, România, considerată copilul vitreg de toate "mamele" şi de toţi "tătucii" din viaţa politică, va continua să fie neglijată. Nu că după decembrie lucrurile vor sta mai bine, dar măcar există şansa să scăpăm, pentru o perioadă, de atâta scandal în public.
