* un brăilean de 54 de ani a comis zece furturi, fiind sustrase telefoane mobile, laptop-uri și bani, însă acum a ajuns în spatele gratiilor
La data de 26 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au depistat, pe raza municipiului, pe un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea a 10 acte materiale de furt calificat. „În fapt, în perioada 2021-17.06.2024, bărbatul ar fi sustras de pe raza municipiului Brăila, mai multe telefoane mobile, laptop-uri și bani, fiind creat un prejudiciu de peste 10.000 de lei”, au spus poliţiştii.
În urma probatoriului administrat, aseară, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Astăzi, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de bărbat măsură arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.”Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.06.2024 până la data de 26.07.2024, inclusiv, a inculpatului C. Georgel, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, este soluţia pronunţată la Judecătoria Brăila.
Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila.