Un localnic din Maraloiu a oprit brusc mașina și s-a mutat de la volan. Polițiștii au constatat că nu avea permis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un localnic din Maraloiu a oprit brusc mașina și s-a mutat de la volan. Polițiștii au constatat că nu avea permis

sâmbătă, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca au observat un autoturism care se deplasa pe raza localității Maraloiu și care a oprit brusc în dreptul unui imobil • conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate, care nu era posesor al permisului de conducere

 

Un tânăr din localitatea Maraloiu s-a urcat la volan, deși nu avea permis, numai că o oprire bruscă a atras atenția polițiștilor. Acesta s-a mutat de la volan, însă nu a apucat să fugă, după cum ne-au informat surse judiciare.

Polițiștii l-au identificat pe individul care nu avea ce căuta la volan, el fiind acum cercetat penal.

Astfel, în ziua de 14 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca au observat un autoturism care se deplasa pe raza localității Maraloiu și care a oprit brusc în dreptul unui imobil. “Conducătorul auto fost identificat în persoana unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul”, au precizat polițiștii.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În week-end, alți șoferi certați cu legislația rutieră au picat în “plasa” polițiștilor.

Tot sâmbătă, în jurul orei 23:45, polițiștii au oprit în trafic un tânăr de 27 de ani, din sat Custura, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 22, în localitatea Șuțești, el fiind sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 23:30, lucrători din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au oprit în trafic un tânăr de 27 de ani, din satul Batogu, în timp ce conducea un vehicul în localitate, el având o alcoolemie de 0,46 mg/l în aerul expirat. Cei doi s-au ales cu dosare penale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro