Un minor de 15 ani, din Galbenu, a încercat să violeze o bătrână de 76 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un minor de 15 ani, din Galbenu, a încercat să violeze o bătrână de 76 de ani

* victima locuia singură, iar agresorul a dat buzna peste ea, ziua-n amiaza mare, în scop de jaf * după ce a încercat să o batjocorească, minorul i-a sustras bătrânei, prin violență, pensia de 1.000 de lei * pe 18 iulie, Judecătoria Făurei a emis pe numele agresorului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile

 

Minor  în vârstă de 15 ani, arestat preventiv după ce a jefuit o bătrână din comuna Galbenu, încercând, totodată, să o batjocorească.

Potrivit Biroului de Informare Publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, în ziua de 17 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Făurei au dispus luarea măsurii reținerii pe o perioadă de 24 ore față de inculpatul N. Ș. A., minor în vârstă de 15 ani, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la viol (prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 218 alin. 1 din Codul penal) și tâlhărie calificată, (prevăzută de art. 233 alin. 1 raportat la art. 234 alin. 1 lit. f din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. și art. 113 alin. 2 C. pen.).

Urmare a propunerii procurorului de caz, a doua zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făurei a dispus luarea măsurii arestării preventive față de  inculpatul N. Ș. A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 iulie 2022.

"Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, în sarcina inculpatului N. Ș. A. s-a reținut că, în după amiaza zilei de 17 iulie 2022, în jurul orei 15.00, știind că aceasta locuia singură și beneficia de pensie, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței persoanei vătămate T. S., în vârstă de 76 de ani, din comuna Galbenu, județul Brăila, după care a intrat în locuință, intenționând să-i sustragă sume de bani ce reprezentau economiile acesteia", precizează, într-un comunicat, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei.

În contextul în care a găsit-o pe bătrâna de 76 de ani dormind, atacatorul în vârstă de 15 ani a lovit-o pe aceasta, încercând să o violeze, după care, folosind acte de constrângere fizică și psihică, i-a sustras suma de 1.000 de lei.

"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, măsură care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro