Un puşti de 13 ani, hoţ în supermarket | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un puşti de 13 ani, hoţ în supermarket

Nu trece o zi fără să fie semnalat măcar un caz de furt din supermarketurile brăilene. Bărbaţi, femei şi copii, cu toţii sunt tentaţi să ia marfă de pe rafturi şi să treacă de casele de marcat fără să scoată banii din buzunar.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în cursul zilei de joi 21 iulie 2016, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost sesizat de către agentul de pază al unui supermarket din Brăila "cu privire la faptul că a surprins o persoană care a sustras bunuri din unitate".
După ce s-au deplasat la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe un minor în vârstă de 13 ani, bănuit că ar fi luat de pe rafturile supermarketului o pereche de mănuşi pentru ciclism, în valoare de 30 de lei, şi că ar fi trecut de casele de marcat fără să le plătească.
Prejudiciul a fost recuperat, bunurile sustrase fiind restituite supermarketului. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi continuă cercetările.
Cu o zi înainte, mai precis, miercuri, 20 iulie 2016, un alt agent de pază al unui supermarket din municipiu a dat alarma, după ce a surprins o femeie cu bunuri neplătite. "Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au identificat-o pe o brăileancă în vârsta de 26 de ani, bănuită că ar fi luat produse de pe rafturile unităţii şi că ar fi trecut de casele de marcat fără să plătească. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile sustrase fiind restituite unităţii în cauză. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt", a venit precizarea din partea Biroului de Presă al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro