Dobre şi un alt cetăţean român sunt implicaţi în moartea imigrantului sudanez Osama Al-Shzliaoy. Sudanezul în vârstă de 27 a fost găsit într-o baltă de sânge în apropiere de clubul de noapte Clique, din Paceville, la 17 martie. El a murit patru zile mai târziu la spital.
Cei doi români au fost identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere ale clubului. Unul dintre ei a fost arestat în Malta, în timp ce Dobre a reuşit să fugă, după ce a primit îngrijiri medicale la spitalul Mater Dei. Românul a fost rănit uşor în urma altercaţiei cu imigrantul sudanez. Prietenii sudanezului spun că Al-Shzliaoy şi Dobre s-au ciocnit accidental în toaleta clubului cu puţin timp înainte de izbucnirea incidentului.
Antonel Dobre a fost arestat în apartamentul său din Bucureşti.
