Mergi la conţinutul principal

Un Selfie pe tren, îți poate aduce sfârșitul! Polițiștii continuă campania de informare a tinerilor, în Gara CFR Brăila

* tinerii aflați în zona gării, pregătiți să plece în călătorii cu trenul, au primit sfaturi importante * la un Selfie pe tren, care pare ceva simplu, se poate forma arcul electric produs de la rețeaua de înaltă tensiune, între firele de tensiune și tren, iar contactul cu acest perimetru este fatal

 

 


Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila – compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranța Școlară au desfășurat, ieri, 18 august, o serie de întâlniri cu minorii pregătiți să plece în vacanță cu trenul. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul și implicarea polițiștilor Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila și au constat în informarea minorilor și tinerilor cu privire la o serie de aspecte ce țin de siguranța lor, atunci când circulă cu mijloacele de transport feroviar.
În primul rând polițiștii au discutat cu beneficiarii despre importanța platformelor de socializare în viața lor, despre faptul că majoritatea tinerilor încearcă la această vârstă să realizeze fotografii inedite, pentru a le posta pe social media și a primi cât mai multe like-uri. Puțini tineri știu însă că o fotografie reușită este aceea care nu aduce atingere integrității fizice, imaginii persoanei în societate sau chiar viitorului acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
 

Arcul electric, pericol fatal

Pornind de la denumirea campaniei - SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI!, polițiștii au explicat adolescenților pregătiți de plecare în tabără faptul că escaladarea unui vagon de tren presupune o serie de riscuri. ”În primul rând, arcul electric produs de la rețeaua de înaltă tensiune este o descărcare electrică continuă în aer, între firele de tensiune și tren, iar contactul cu acest perimetru este fatal pentru orice ființă umană sau poate produce leziuni și arsuri severe sau afectarea sistemului nervos sau cardiac”, atenționează polițiștii brăileni.

Tinerii au fost sfătuiți să aștepte trenul doar pe peron, păstrând distanța de siguranță marcată pe peron, fără acte de bravură sau glume proaste și să respecte indicațiile personalului feroviar.
Minorilor li s-au reamintit comportamentele care pot fi sancționate contravențional pe timpul deplasării cu trenul (consumul de tutun, de alcool, adresarea de injurii), dar și faptele care ar atrage răspunderea penală, cu accent pe deținerea, distribuirea și consumul de droguri, precum și implicarea în incidente de violență fizică sau verbală, care ar putea afecta climatul de ordine și siguranță publică și tulbura liniștea celorlalți călători. ”
Prin derularea acestor activități, scopul polițiștilor brăileni este acela de a asigura protejarea minorilor și tinerilor pe timpul călătoriilor spre locurile de agrement, astfel încât nimic, din ceea ce poate fi prevenit, să nu pună în pericol siguranța lor în vacanță”, au mai explicat polițiștii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro