Unii brăileni posesori de câini, mai răi ca animalele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unii brăileni posesori de câini, mai răi ca animalele

• trei brăileni au fost amendați pentru că nu au strâns dejecțiile produse de animalele de companie • alte 10 persoane au fost sancționate pentru tulburarea liniștii publice, aruncarea deșeurilor pe domeniul public și fumatul în spații de joacă destinate copiilor

 

Se vorbește de evoluție, tehnologie și de țările care o duc bine, dar când vine vorba de bunul simț și de îndatoririle de cetățean, unii brăileni uită și se comportă mai rău decât animalele. Trei brăileni au fost sancționați de polițiștii locali pentru că nu au strâns dejecțiile produse de animalele de companie pe B-dul Independenței, respectiv pe Calea Călărașilor. Aceștia au fost sancționați cu 300 de lei, fiecare.

În perioada 20-24 noiembrie, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 13 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului, precum și normele de conduită socială.

”Astfel, șapte persoane au fost surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public – pe str. Călugăreni, pe B-dul Independenței, pe str. Radu Negru sau pe str. Progresului - și au fost sancționate contravențional cu suma totală de 7.000 lei.

O persoană a fost surprinsă fumând, în părculețul de joacă pentru copii de pe str. Bărăganului și a fost amendată cu  100 de lei. Alte două persoane care au fost surprinse tulburând ordinea și liniștea publică pe str. Celulozei, respectiv pe str. Negru Vodă, au primit sancțiuni în valoare de   3.100 lei. Totodată, una dintre acestea a fost sancționată și pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri neamenajate în acest sens, cu suma de 500 lei”, au precizat polițiștii locali.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro