Unirea, comuna în care s-a înfiinţat primul after-school din judeţul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unirea, comuna în care s-a înfiinţat primul after-school din judeţul Brăila

Aproape 70% din drumuri au fost asfaltate, şcolile sunt renovate, căminele culturale funcţionale, investiţii realizate, în bună parte, din fonduri europene şi guvernamentale. Marea bătălie este acum pentru atragerea de investitori, astfel ca în comună să existe oportunităţi pentru locurile de muncă. "Toate proiectele pe care le-am gândit au drept principal scop ca tinerii care pleacă din comună la şcoală să revină după absolvire, să-şi practice aici meseria. Dacă avem condiţii civilizate, ca la oraş, şansele ca acest lucru să se întâmple, îmi place să cred, vor creşte", spune primarul Ioan Ungureanu.

Ioan Ungureanu mărturiseşte că primul său gând când a intrat în Primăria Unirea în calitate de primar, în 2008, a fost că îşi va da demisia dacă în doi ani nu va reuşi să atragă finanţări care să ducă la dezvoltarea comunei. "Mi-am acordat doi ani. Dacă în doi ani nu reuşesc să atrag fonduri europene pentru proiecte, îmi dau demisia, aşa mi-am spus. Eram hotărât să fac asta, pentru că nu eram dispus să pierd patru ani degeaba, iar din bugetul propriu al primăriei ştiam că nu se poate face mare lucru", povesteşte Ioan Ungureanu. De profesie medic veterinar, îl leagă de Unirea o viaţă de om. A ajuns în comună în 1971, ca medic la Circa Sanitar-Veterinară Unirea, cum se numea pe atunci. A stat în comună 15 ani, i-a cunoscut pe oamenii locului şi s-a implicat în viaţa comunităţii. S-a legat sufleteşte de Unirea.
A activat câţiva ani ca şef al Secţiei Apicole din Direcţia Silvică Brăila şi, după Revoluţie, a revenit în comună. Acum opt ani s-a decis să candideze şi să schimbe un pic faţa aşezării. S-a pus pe treabă şi, doi ani mai târziu, în 2009, a pus în practică primul proiect european: a reabilitat căminul cultural din Valea Cânepii, o moştenire culturală a comunităţii şi a reînviat tradiţiile locale prin intermediul Ansamblului Folcloric "Ştefan Lăutarul".
Pentru Ioan Ungureanu, primul succes major cu fonduri europene a însemnat 2,5 milioane de euro, atraşi prin Măsura 3.2.2.. Asta i-a dat încredere că se poate, dacă te implici şi nu laşi nimic la voia întâmplării. A continuat cu asfaltarea a 12 kilometri de străzi, cu rigole betonate, lungime împărţită egal între cele două sate ale comunei, Unirea şi Valea Cânepii. Lucrările au fost făcute cu fonduri europene, dar şi guvernamentale, la fel ca şi cei 15 kilometri de şanţuri betonate, amenajaţi deja. A urmat construcţia unui cămin cultural la Unirea. În 2009, au fost atrase fonduri guvernamentale din care s-a construit un stadion. În 2012, au fost plantate, pe terenuri degradate, 66 de hectare de pădure. Un an mai târziu, a fost reabilitată Şcoala Valea Cânepii. În comună, apa a ajuns la robinetele oamenilor cam 98%.
Marea problemă rămâne canalizarea. "Au fost prinse în primele etape ale masterplanului pe canalizare al judeţului doar comunele PSD. Acum, avem o problemă la care va trebui să găsim o soluţie: dacă un drum este modernizat din fonduri europene, cinci ani nu se mai poate face pe el nicio intervenţie, deci nu mai poate fi spart pentru a introduce conducte. Noi avem pregătit un proiect pe fonduri europene care înseamnă asfaltarea a şase kilometri de drum. Dacă nu vom găsi înţelegere la Consiliul Judeţan Brăila, să finalizăm canalizarea până terminăm proiectul european, nu vom mai putea realiza canalizarea", este supărarea primarului Ungureanu.

Primul after-school din judeţ

Una dintre cele mai mari împliniri ale primarului Ungureanu rămâne, însă, amenajarea şi funcţionarea centrului after-school din comună. A fost primul din judeţ, realizat din fonduri europene. Până acum, i-au trecut pragul aproximativ 60 de copii, care îşi fac aici lecţiile, supravegheaţi de un cadru didactic, şi primesc o masă caldă pe zi. "Din banii consiliului local, plătim personalul şi asigurăm o masă caldă pe zi. Sunt bucuros că azi, 25 de copii îşi facă aici lecţiile supravegheaţi şi au la dispoziţie dotările necesare: materiale didactice, mulaje anatomice, o bază sportivă. Este un sprijin pe care îl acordăm familiilor active, dar şi familiilor care au posibilităţi reduse de a-şi susţine copiii la şcoală", spune primarul. La toate acestea s-ar putea adăuga şi sala de calculatoare, unde copiii, după ce îşi termină temele, au acces la internet.
Iar o vizită a primarului în centrul after-school seamănă cu vizita unui prieten mai mare, pe care copiii îl primesc cu entuziasm şi bucurie. Secretul? Ioan Ungureanu este un om prietenos, care provine dintr-o familie de dascăli. Pune mult preţ pe educaţie şi crede că soarta oricărei comunităţi e mai bună, dacă oamenii primesc educaţie de calitate.

Un parc industrial, un depozit de legume, un parc fotovoltaic la Unirea

Marea provocare a primarului Ungureanu este, însă, crearea de locuri de muncă, astfel încât comuna să se dezvolte. Există terenuri, există şi idei. Prin Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) "Câmpia Brăilei" se urmăreşte înfiinţarea unui depozit de legume, unde legumele producătorilor din zonă să fie sortate şi depozitate. Prin planul de urbanism general, în comună sunt prevăzute zece hectare, de-a lungul drumului european, pentru înfiinţarea unui parc industrial, între Lanurile şi Valea Cânepii. "Punem la dispoziţie terenuri, cu utilităţi, cu apă, avem toată disponibilitatea de a colabora cu orice investitor serios. Important este să creăm locuri de muncă, astfel ca tinerii să îşi dorească să revină acasă. Mi-aş dori să se şcolească şi să revină, medici, profesori, agronomi, meseriaşi, să le fie drag de comuna lor şi să aibă aici tot ce le trebuie pentru un trai frumos", spune primarul de la Unirea.
Pe alte şapte hectare de teren este prevăzută înfiinţarea unui parc fotovoltaic, unde există discuţii cu un investitor. Din producţia de energie electrică rezultată, 3%, care ar însemna 10.000 de lei, ar reveni omunei, ceea ce ar presupune că iluminatul public este asigurat integral, fără să se mai aloce vreun leu din bugetul local.

Bilanţ - opt ani de mandat

- Atragerea a 2,5 milioane de euro fonduri europene
- Atragerea a 6 milioane de lei (60 de miliarde de lei vechi) , fonduri guvernamentale, pentru asfaltare
- Atragerea a 500.000 de lei (cinci miliarde de lei), bani guvernamentali, pentru construcţia stadionului

Proiecte pentru viitor:

- Înfiinţarea unui centru after-school la Valea Cânepii, pentru evitarea abandonului şcolar, în special în rândul comunităţii de rromi;
- Asfaltarea celor 12 kilometri de drumuri din comună, care nu sunt modernizaţi, astfel ca asfaltul să ajungă şi la ultima casă;
- Continuarea amenajării de şanţuri betonate în toată comuna;
- Construcţia unui drum pietruit, de opt kilometri, care leagă pădurea înfiinţată, de localitatea Unirea;
- Montarea de panouri solare pentru iluminatul public, care să scadă costurile şi să asigure un iluminat de calitate;
- Finalizarea refacerii exteriorului grădiniţei din Unirea şi a anexei şcolii din Valea Cânepii
- Înfiinţarea unui centru after-school la Valea Cânepii;
- Repararea acoperişului bisericii din Unirea, veche din 1870;
- Amenajarea unui depozit de legume, a unui parc fotovoltaic şi a unui parc industrial.

Ansamblul folcloric "Ştefan Lăutarul" continuă tradiţia locală

La iniţiativa domnei Sica Dârjan, în comuna Unirea funcţionează, din martie 2014, Ansamblul Folcloric "Ştefan Lăutarul", un ansamblu de dansuri populare de amatori, ce îşi propune să ducă mai departe obiceiurile şi tradiţiile folclorice specifice zonei. Ştefan Lăutarul, pe numele său real Ştefan Tatu, a încântat generaţii întregi de locuitori, în prima jumătate a secolului al XX-lea, cu melodiile şi vioara sa care, prin grija familiei, a ajuns la primărie, unde este expusă la loc de cinste. Membrii ansamblului, localnici cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, sunt oameni inimoşi şi talentaţi, coordonaţi de un profesionist, maestru coregraf Gheorghe Mihalache. Ansamblul a fost apreciat în cadrul numeroaselor reprezentaţii susţinute, în scurta sa istorie, la mai multe evenimente din judeţul Brăila, inclusiv pentru costumele populare autentice, specifice zonei. De aproximativ un an, în cadrul ansamblului activează şi o grupă de 30 de copii din comună, care sunt iniţiaţi în tainele dansului popular, pentru a duce mai departe tradiţiile locului.

Marea realizare. Marele eşec. Marele pariu

Comuna Unirea a fost înfiinţată în 1828 şi a purtat iniţial denumirea Osmanu, după numele unui agă turc, care a deţinut terenurile din zonă. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Unirea făcea parte din plasa "Balta" a judeţului Brăila, unde exista şi Valea Cânepii, înfiinţată în 1822. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864, domnitorul a împărţit ţăranilor o parte din moşiile care îi înconjurau. Au fost împroprietăriţi 344 locuitori ai comunei Osmanu, cu o suprafaţă de 1.444 de hectare de teren arabil.

Marea realizare: Atragerea a 2,5 milioane de euro, fonduri europene, prin Măsura 3.2.2.
Marele eşec: Nefinalizarea stadionului comunal, din cauza constructorului
Marele pariu: Modernizarea comunei, asfaltarea drumurilor, realizarea canalizării, a reţelei de gaze, astfel ca tinerii să găsească toate condiţiile pentru a se stabili la Unirea

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro