Universitatea Politehnică va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Universitatea Politehnică va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel

Universitatea Politehnică din Bucureşti va acorda, joi, titlul de Doctor Honoris Causa, Patriarhului Daniel, potrivit unui anunţ al universităţii.

Patriarhul Daniel va fi Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Bucureşti, ceremonia de decernare a titlului academic va avea loc joi, de la ora 11:00, în Sala Senatului de la Rectoratul universităţii, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

„Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii POLITEHNICA din Bucuresti reprezintă o recunoaştere simbolică a activităţii Preafericitului Părinte, activitate prin care a susţinut permanent educaţia românească şi care a adus o contribuţie semnificativă în asumarea rolului Bisericii în instituţiile şi unităţile de învăţământ, pentru asigurarea continuităţii în credinţa strămoşească", se mai arată în comunicat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro