UPDATE: Două tinere rănite într-un accident la Mărtăceşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE: Două tinere rănite într-un accident la Mărtăceşti

Două femei au fost rănite, între care una grav, după ce un matiz a intrat într-o maşină de mare tonaj care a oprit pentru a da prioritate unor copii ce traversau strada.


UPDATE: 20.06. "S-a efectuat cercetarea la faţa locului, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă", ne-a declarat inspector principal de poliţie Marian Petrache, de la Poliţia Rutieră Brăila. Tinerele au fiecare 21 de ani, ele sunt iubitele a doi fraţi din Pitulaţi. În acest moment, una se află la Resuscitare, i se suturează plaga pe care i-a făcut-o acea ţeavă în momentul impactului, iar cealaltă este la Urgenţe Medii, fiind în afara oricărui pericol. Potrivit oamenilor legii, bărbatul cu matizul nu a păstrat distanţa regulamentară, până la evitarea oricărui pericol. Pe de altă parte, şoferul microbuzului care transporta ţevile a depăşit cu 1,90 metri lungimea de la vehicul, motiv pentru care şi acel şofer se face culpabil de nerespectarea legii.

UPDATE: ORA 19.35.  Accidentul s-a produs pe DJ 221, între Cazasu și Romanu. Potrivit martorilor, o bară din fier s-a desprins de pe o mașină aflată în mers și a alunecat direct pe autoturismul din spate, un Matiz cu număr de București.
Stănel B., șoferul autovehiculului marca Ford Transit le-a spus polițiștilor că i-ar fi apărut în față un grup de copii, ar fi frânat, apoi și-ar fi continuat drumul. Bărbatul crede că în acel moment, bara din metal pe care o transporta s-ar fi desprins și ar fi alunecat pe mașina din spate, condusă de Florin Iacob, de 23 de ani, din satul Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou.


În Matiz se aflau cele două tinere care au fost rănite în momentul în care bara s-a prăvălit peste mașină. Au fost transportate imediat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.


Polițiștii ajunși la locul accidentului au efectuat cercetarea la fața locului și, în funcție de rezultatul examinării medicale, vor întocmi dosar penal sau nu.

UPDATE: ORA 19.26. Ambele victime rămân internate. Una dintre ele se află acum la Resuscitare în Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Brăila.

 

Accidentul a avut loc la Mărtăceşti, în judeţul Brăila, iar femeile rănite erau în matizul respectiv. "Eram în maşină cu soţia (concubina) şi cumnata mea (concubina fratelui), mergeam liniştiţi pe drum, când Fordul a pus frână. Avea o încărcătură cu ţevi. Ne-a trecut o ţeavă prin maşină. Soţia e lovită la ochi, iar cumnata mea e mult mai grav. Eu n-am nimic, sunt doar îngrozit", ne-a spus Florin Iacob, şoferul implicat în accident. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro