"USL recomandă ca următoarea întrebare să fie pusă cetăţenilor, şi anume: «Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?», prin care să se răspundă cu da sau nu", a explicat Olguţa Vasilescu. Ea a mai menţionat că s-a redactat deja proiectul de hotărâre şi s-a transmis colegilor pentru ca la proxima şedinţă de consiliu judeţean să o introducă pe ordinea de zi.
De asemenea, liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au transmis o hotărâre a conducerii USL prin care arată că "demarează procesul de organizare a referendumurilor judeţene, în condiţiile legii, pentru consultarea cetăţenilor cu privire la intenţia de desfiinţare a judeţelor". "Preşedinţii consiliilor judeţene administrative, precum şi consilierii judeţeni ai USL, vor iniţa în cel mai scurt timp procedurile legale pentru organizarea de îndată a referendumurilor judeţene", se mai arată în decizia transmisă în teritoriu.
