Vânători fără autorizaţie "recompensaţi" cu dosare penale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vânători fără autorizaţie "recompensaţi" cu dosare penale

Doi brăileni care au plecat la vânătoare deşi nu aveau autorizaţii valabile în acest sens, au fost depistaţi de oamenii legii. Vânătorii s-au ales cu dosare penale şi au rămas fără arme şi muniţie.
În ziua de 25 ianuarie, la ora 19.15, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Tudor Vladimirescu l-au identificat pe Vasile A. (45 de ani), din satul Comăneasca, comuna Tudor Vladimirescu. Acesta se deplasa pe fondul de vânătoare Urleasca având asupra sa arma de vânătoare şi mai multe cartuşe. Poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că bărbatul nu deţinea autorizaţie de vânătoare eliberată de gestionarul fondului de vânătoare, respectiv Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila.
În aceeaşi zi, oamenii legii l-au depistat pe un câmp, situat în apropierea Şoselei Focşani, pe brăileanul Costel R. (46 de ani), care avea asupra sa o armă de vânătoare cu două ţevi şi 8 cartuşe cu alice, arma fiind încărcată. Verificările efectuate de poliţişti au scos la iveală faptul că bărbatul este deţinător legal al armei de vânatoare, însă nu avea autorizaţie de vânatoare valabilă. "În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere cu arma de vânătoare pe fondul de vânătoare fără a avea acordul gestionarului. Armele şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea cercetărilor", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro