Vânt, polei şi ninsori pentru Dobrogea şi estul Munteniei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vânt, polei şi ninsori pentru Dobrogea şi estul Munteniei


Conform prognoyelor meteo, va ninge, în general slab, dar pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova şi local în Banat. În regiunile sudice la început vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depunerile de polei, apoi va ninge pe arii restrânse, mai ales în Dobrogea şi estul Munteniei.
       Vântul se va intensifica temporar în toată ţara, cu viteze ce vor depăşi local 50 km/h, în special în sud-vest şi centru.
     În zona de munte, ninsorile, izolat mai însemnate cantitativ, vor fi temporar viscolite, iar rafalele de vânt vor avea peste 70...80 km/h.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro