"Victimă" a Legii Picnicului: Amendată fiindcă și-a copt vinetele direct pe trotuar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Victimă" a Legii Picnicului: Amendată fiindcă și-a copt vinetele direct pe trotuar

* femeia s-a ales cu o amendă de 1.000 lei de la Poliția Locală * în plus, brăileanca în vârstă de 29 de ani a mai încasat și o amendă de 100 lei, pentru că a dislocat câteva pavele din trotuar pentru a-și improviza grătarul * totul s-a întâmplat în zona portuară, mai exact pe Str. Anghel Saligni, la începutul acestei săptămâni

 

 

O brăileancă în vârstă de 29 de ani a fost amendată de Poliția Locală cu suma de 1.100 lei (11 milioane de lei vechi n.n.) pentru două contravenții săvârșite în același timp. Astfel, la începutul acestei săptămâni, mai exact luni, 16 iulie, respectiva a încălcat Legea 54/2012, cunoscută și drept Legea Picnicului, după ce a aprins un grătar direct pe trotuarul din apropierea imobilului în care locuiește, pe Str. Anghel Saligni, din zona portului. Pe grătarul respectiv, femeia se apucase să coacă vinete. În plus, aceasta a încălcat și prevederile Hotărârii de Consiliu Local Municipal nr. 5 din 2003, după ce a vandalizat domeniul public. Mai exact, femeia a dislocat mai multe pavele din trotuar, pentru a-și sprijini grătarul improvizat.

“Atragem atenția tuturor celor care doresc să participe sau să organizeze un grătar sau activități conexe pe domeniul public, că trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: conform Legii 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, acestea nu se pot derula decât în zone special amenajate, dotate cu utilități și facilități pentru desfășurarea activităților de picnic și în care aprinderea focului este permisă. Este, astfel, strict interzisă aprinderea focului pe străzi, în parcări, în curțile interioare ale blocurilor, pe spațiile verzi, în cimitire și oricare alte locații care nu sunt special amenajate în acest sens. Conform legii în vigoare, cei care desfășoară activități de picnic în afara zonelor special amenajate sau a zonelor indicate pentru astfel de activități, vor fi sanctionați cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei”, atrage atenția Poliția Locală, prin intermediul unui comunicat de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro