Victima crimei din Vidin, ultimul drum | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victima crimei din Vidin, ultimul drum

Lacrimi şi durere la înmormântarea lui Stănel Ionuţ Cabăţ, tânărul care şi-a găsit sfârşitul la numai 22 de ani după ce a fost înjunghiat cu un cuţit în scara unui bloc din cartierul Vidin. Vineri, în jurul prânzului, familia şi prietenii l-au condus pe Ionuţ Cabăţ pe ultimul drum, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind purtat pe braţe de prieteni. Mama celui decedat în condiţii tragice îşi striga fiul în hohote de plâns şi îl chema înapoi acasă. Zeci de persoane au urmat convoiul funerar, care a plecat la ora 12.00, de pe Calea Galaţi unde tânărul îşi avea domiciliul şi unde a şi murit, mai multe coroane de flori fiind purtate de apropiaţi. "Păcat de el, dar aşa i-a fost moartea, Doamne Fereşte! Nu trebuia să se întâmple aşa ceva, mama lui nu îşi mai revine niciodată, cum poate să trăiască cu gândul că fiul ei nu mai este în viaţă", ne-a spus o femeia care se afla la înmormântare.


Reamintim că Stănel Ionuţ Cabăţ a fost ucis în noaptea de 24 spre 25 iunie, cel care l-a înjunghiat în mod repetat cu cuţitul fiind Crăescu Alexandru Iulian, zis "Neamţu", un tânăr de 25 de ani abia eliberat din puşcărie. Între cei doi, care se cunoşteau de mici întrucât au locuit în aceeaşi zonă, existau neînţelegeri mai vechi, care până la urmă au dus la omor. În noaptea respectivă, Stănel a mers la locuinţa lui "Neamţu", cu scandal, iar acesta i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul, în zone vitale, ceea ce i-a adus sfârşitul. Tânărul de 22 de ani a căzut la pământ, într-o baltă de sânge, iar medicii de pe ambulanţa chemată de fratele vitreg al ucigaşului nu au mai putut decât să constate decesul.


Crăescu Iulian, zis "Neamţu", fusese liberat în luna februarie 2014 din penitenciar, unde a ajuns pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, acesta i-a aplicat victimei Cabăţ Ionuţ Stănel mai multe lovituri în zona abdominală, a capului şi alte regiuni ale corpului, cu un cuţit având lungimea lamei de cca. 18 cm şi lăţimea de cca. 3 cm, producându-i leziuni ce au condus la rezultatul letal. "Neamţu" s-a predat la poliţie, la câteva ore după comiterea crimei, el fiind reţinut şi apoi arestat preventiv pentru infracţiunea de omor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro