VIDEO: “Prieteniile în mediul virtual pot fi fatale! Dacă te simţi în pericol, anunţă cel mai apropiat poliţist!” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: “Prieteniile în mediul virtual pot fi fatale! Dacă te simţi în pericol, anunţă cel mai apropiat poliţist!”

în această săptămână, cea a “Prevenirii Criminalităţii”, oamenii în uniformă au programate întâlniri cu tinerii, iar în cadrul acestora vor fi dezbătute mai multe teme • marţi şi miercuri, tema abordată a fost legată de siguranţa pe internet, mai ales că mediul online este intens accesat de elevi • în ultimele două zile ale săptămânii, elevii şi poliţiştii vor discuta despre violenţa în familie şi siguranţa rutieră

 

Săptămână cu întâlniri palpitante între poliţişti şi elevi. Siguranţa pe internet este una dintre temele abordate zilele acestea, informaţiile transmise de poliţişti fiind menite de a-i ţine pe elevi la distanţă de sfera infracţională.

Este vorba despre acţiuni desfăşurate în cadrul manifestării “Săptămâna prevenirii criminalităţii”, ajunsă la a XII-a ediţie. Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional, în perioada 03-07 aprilie, o serie de activităţi susţinute în domeniul prevenirii infracţionalităţii.

Astfel, în toată ţara, au loc diverse activităţi, în fiecare zi pe o altă temă. În cursul zilei de luni, poliţiştii au purtat discuţii pe linia prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului. Au fost derulate activităţi stradale de informare a cetăţenilor cu privire la metodele prin care pot preveni infracţiunile contra patrimoniului, respectiv furturile din anexe, tâlhăriile şi furturile  de componente feroviare.

Zilele de marţi şi miercuri au ca temă “siguranţa pe internet”, un subiect fierbinte, asta dacă ţinem cont de faptul că mediul online este accesat de mulţi tineri, care uneori pot pica în plasa infractorilor, dacă nu ţin cont de sfaturile specialiştilor în domeniu.

Ministerul Afacerilor Interne a demarat deja o campanie de informare prin Poliţia Română, numită “Prieteniile în mediul virtual pot fi fatale! Dacă te simţi în pericol, anunţă cel mai apropiat poliţist!”. Campania vizează siguranţa copiilor pe internet şi se derulează la nivel naţional. Poliţiştii susţin că trebuie avut în vedere faptul că utilizarea internetului prezintă şi anumite pericole, potenţiale riscuri, pe care oricine este bine să le conştientizeze şi să se ferească de ele, cei mai expuşi fiind copiii. Poliţiştii brăileni recomandă tinerilor să nu posteze date personale pe internet şi să nu intre în conversaţii cu necunoscuţi.

Ultimele două zile ale acestei săptămâni sunt rezervate prevenirii violenţei în mediul familial ( 6 aprilie) şi siguranţei rutiere ( 7 aprilie).

Activităţile sunt derulate de poliţişti de prevenire, proximitate, ordine publică,  poliţie rutieră şi poliţie transporturi, în parteneriate cu unităţi şcolare, administratori de imobile, instituţii publice şi private etc.

Pentru a preveni furturile din locuinţe şi anexe, poliţiştii recomandă oamenilor să

pună încuietori nu doar la uşile şi porţile locuinţei, ci şi la cele ale anexelor gospodăreşti, şi să nu lase la vedere, în curte, obiecte care ar putea atrage atenţia infractorilor. Tinerii sunt atenţionaţi să nu îşi ţină telefoanele şi  tabletele la vedere, atunci când sunt pe stradă, întrucât hoţii stau la pândă.

În plus, trebuie evitate ieşirile în oraş după căderea întunericului, mai ales în zonele izolate sau neiluminate. Cei care trebuie să iasă noaptea pe stradă, trebuie să fie însoţiţi, tocmai pentru ca, în cazul unui atac, însoţitorul să poată sări în apărare şi să ceară ajutorul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro