Mergi la conţinutul principal

VIDEO | Amenzi pentru 18 șoferi vitezomani și 23 de biciliști

• luni, 10 noiembrie, în intervalul orar 10:00–18:00, polițiștii Biroului Rutier Brăila, sprijiniți de cei ai Biroului Ordine Publică, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă pentru reducerea riscului rutierau fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.060 lei, dintre care 18 pentru depășirea vitezei legale, iar 23 pentru abateri comise de bicicliști

 

Reducerea riscului rutier rămâne prioritatea polițiștilor brăileni. Astfel, la data de 10 noiembrie, în intervalul orar 10:00–18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brăila, sprijiniți de cei ai Biroului Ordine Publică, precum și ai Secțiilor 1 și 2 Poliție Rurală Brăila, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă pentru reducerea riscului rutier, pe raza municipiului Brăila și a localităților arondate Secției 2 Poliție Rurală Brăila.
Potrivit polițiștilor, scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță rutieră, depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice, precum și prevenirea accidentelor rutiere generate de principalele cauze de producere a acestora. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 95 de persoane, au controlat 105 autovehicule și efectuat 48 de testări cu aparatele din dotare. ”În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.060 lei, după cum urmează: 18 pentru depășirea vitezei legale; 23 de abateri comise de bicicliști; 21 sancțiuni pentru nefolosirea luminilor de întâlnire pe timpul zilei; 15 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță; o sancțiune pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii; o sancțiune pentru  conducere agresivă; o sancțiune pentru depășirea coloanei la trecerea la nivel cu calea ferată; 2 sancțiuni pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului; 3 sancțiuni pentru Inspecția Tehnică Periodică expirată”, au spus polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Totodată, au fost reținute patru permise de conducere și patru certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila urmărind permanent asigurarea unui climat de siguranță rutieră și prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro