Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

În ziua de 11 august, la ora 11:00, C.Cătălin (37 de ani), din municipiulGalaţi, în timp ce conducea autoturismul, pe bulevardul Dorobanţilor, din Brăila,dinspre strada Apollo către strada 1 Decembrie 1918, la intersecţia cu stradaGeneral Eremia Grigorescu, a efectuat viraj la dreapta, la culoarea verde asemaforului electric aflat în funcţiune pentru conducătorii auto, moment în carea surprins-o şi accidentat-o pe C.Rodica (65 de ani), din municipiul Brăila.Aceasta se afla angajată în traversarea străzii General Eremia Grigorescu,pe marcajul pietonal, la culoarea verde a semaforului electric pentru pietoni.În urma impactului, femeia a suferit leziuni grave la piciorul stâng şi a fosttransportată la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.Poliţiştii au efectuat cercetarea locului accidentuului şi au întocmit dosarpenal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro