Mergi la conţinutul principal

Violatorul din Găvani a vrut să scape de judecată

Trimis în judecată pentru viol şi violare de domiciliu, inculpatul Viorel Dache, de 46 de ani, a încercat să se dea nevinovat. El s-a adresat instanţei şi a invocat unele excepţii, însă judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În aceste condiţii, în cauză s-a dispus începerea judecăţii. Dosarul are ca prim termen la Judecătoria Brăila data de 20 septembrie.
La începutul lui iulie, procurorii Parchetului de la lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Viorel Dache. Bărbatul, de loc din satul Găvani, comuna Gemenele, este cercetat, în stare de arest preventiv.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 5 iunie 2016, la ora 13.30, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea de domiciliu, bărbatul a dat buzna în casa unei localnice. Femeia a fost lovită cu pumnii în zona feţei, apoi inculpatul a forţat-o să întreţină un raport sexual normal. La data 6 iunie, poliţiştii din Gemenele au fost sesizaţi de partea vătămată, în vârstă de 36 de ani, despre violul din seara anterioară. Poliţiştii au dat de urma bărbatului suspectat de comiterea infracţiunii, el fiind reţinut şi apoi arestat preventiv.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro