Vlad Voiculescu, în discuţii pentru funcţia de ministru al Sănătăţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vlad Voiculescu, în discuţii pentru funcţia de ministru al Sănătăţii

Economistul Vlad Voiculescu, directorul de Cabinet al ministrului Finanţelor, cu o experienţă de 14 ani de muncă în Viena, iniţiatorul Reţelei citostaticelor care aducea gratuit medicamente pentru bolnavii din România, poartă discuţii pentru nominalizarea în funcţia de ministru al Sănătăţii.

Surse politice au confirmat pentru MEDIAFAX că reprezentanţii Executivului sunt în discuţii cu Vlad Voiculescu pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, o decizie finală asupra persoanei care va fi nominalizată pentru acest portofoliu urmând să fie luată în câteva zile.

Vlad Voiculescu a lucrat în ultimul an în calitate de Director de Cabinet al ministrului de Finanţe, Anca Dragu. Înainte de asta, el a locuit 14 ani la Viena, unde a absolvit licenţa şi masterul la Universitatea de Economie şi Business din Viena (Vienna University of Economics and Business Administration), având în prezent peste 10 ani de experienţă în domeniul financiar.

El a fost implicat, de-a lungul timpului, în mai multe proiecte sociale în domeniul sănătăţii, cel mai cunoscut fiind reţeaua de citostatice, prin care voluntarii implicaţi transportau gratuit în România medicamente esenţiale în tratarea cancerului care nu se găseau în spitalele şi farmaciile româneşti. Proiectul a fost dezvăluit în cadrul unei investigaţii HotNews, care a stat la baza unui documentar HBO, „Reţeaua".

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro