Vladimir Voronin a demisionat din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vladimir Voronin a demisionat din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

"În calitatea de preşedinte al Partidului Comuniştilor, nu am de gând ca în acest moment crucial pentru ţară şi pentru partidul nostru să rămân într-o poziţie destul de dubioasă şi ambiguă, exercitând atribuţiile şefului de stat. Nu am nici motive morale şi nici politice pentru a deţine această înaltă funcţie în stat. Categoric nu pot sa accept calea pe care vor acum să conducă ţara. Şi din acest motiv, anunţ că trec în Parlament în calitate de simplu deputat, pentru ca să fiu împreună cu partidul", a declarat Voronin.

"Voi fi împreună cu voi în prima linie. Aşa va fi cinstit şi corect. Asta o cere şi partidul nostru, care are nevoie de mai multă organizare şi coeziune. Doar aşa, într-un singur rând, umăr la umăr, vom mobiliza potenţialul nostru de 30.000 de persoane pentru noi victorii, pentru renaşterea Moldovei, demnitatea poporului şi încrederea în ziua de mâine", a explicat Voronin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro