Ziua Internaţională de luptă împotriva corupţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Internaţională de luptă împotriva corupţiei

• pe 9 decembrie se marchează această zi, iar procurorii anticorupţie ţin să le reamintească brăilenilor că este bine să ajute şi să-i sesizeze

 

În fiecare an, pe data de 9 decembrie, este marcată Ziua Internaţională de Luptă împotriva Corupţiei, acest fenomen fiind unul cu implicaţii grave, la fel ca şi terorismul, traficul de droguri sau crima organizată, care afectează încrederea societăţii în instituţiile publice - altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei. Procesul trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii.

Pentru cetăţenii sau funcţionarii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă ori mobilă,  Linia TelVerde Anticorupţie –   0800.806.806. Brăilenii pot sesizata faptele de corupţie şi la numărul de telefon/fax 0239/613.634, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Brăila, la adresa de e-mail braila.dga@mai.gov.ro sau la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Brăila din municipiul Brăila, Piaţa Independenţei nr.1. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro