Aşadar, trei concluzii par a se desprinde din gestul lui Severin de a conferenţia pe tema corupţiei româneşti: 1) în pur stil pesedist, şmecheria lui Adrian Severin e pur şi simplu abjectă; 2) putem afirma că avem de-a face cu triumful empirismului, căci Adrian Severin pare a vorbi despre lucrurile la care se pricepe cel mai bine - în speţă, corupţia; 3) prin "simbolistica" acestei conferinţe, Adrian Severin se înscrie în circuitul ticăloşit al unei filosofii publice voluptos teoretizate şi bestial practicate de modelul politic Iliescu-Năstase, aceea care pune la rang de virtute naţională setea de jaf. "Aceste fapte de cultură politică românească nu pot fi aruncate în găleata simplelor excentricităţi, de care altminteri este şi Europa plină" - susţine pe bună dreptate editorialistul Sorin Ioniţă în EVZ.
Acum, să reflectăm puţin asupra titlului conferinţei. Să înţelegem că Adrian Severin se pretează la un act de "dezvrăjire", la o vânătoare de mituri răuvoitoare, la curăţirea unei perioade istorice a României catalogată pe nedrept ca fiind abundentă la nivelul corupţiei? Să fie cumva acea perioadă nedreptăţită chiar Epoca de Aur a guvernării PSD? Sau, de fapt, să fie el, Adrian Severin, însăşi istoria şi însăşi mitologia "excepţionalismului" corupţiei româneşti? Nu ştiu, dar tare mai miroase alocuţiunea severineană a procedeu de dezvinovăţire...
Adrian Severin, aidoma lui Iliescu, Năstase şi altor specimene asemeni lor, aparţine unei culturi a groparilor, care a făcut praf ideea de societate civilă în România şi care, de 20 şi ceva de ani, a transformat societatea românească într-un tărâm morbid al orgiilor clientelare, într-o junglă publică ce îşi premeditează minuţios colapsul.
