* după ore de audieri la DNA, joi noaptea, procurorii au dispus cercetarea sub control judiciar a lui Nicolae Albăceanu, cu unele obligații impuse * șeful Jandarmeriei Brăila a părăsit sediul instituției anticorupție, dar a refuzat să dea vreo declarație în fața jurnaliștilor * Albăceanu nu mai are voie să își exercite profesia * stenogramele care îl ” înfundă” pe șeful Jandarmeriei Brăila au fost făcute publice
După ore de audieri, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au stabilit, joi noaptea, plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a șefului Jandarmeriei Brăila, Nicolae Albăceanu. Acesta este cercetat în dosarul în care este acuzat de efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția.
Potrivit presei naționale, după audieri prelungite, Albăceanu a părăsit sediul DNA dar nu a făcut declarații. Chiar dacă este liber, acesta are unele obligații impuse prin măsura controlului judiciar. Șeful Jandarmeriei Brăila trebuie să respecte pe durata măsurii preventive luate de către procurori o serie de interdicții precum aceea de a purta armă sau aceea de a merge la sediul instituției publice sau de a efectua orice activitate din fișa de post.
Potrivit unor surse judiciare, arată presa națională, Albăceanu ar fi desfășurat afaceri prin intermediul mai multor firme, ba chiar ar fi accesat fonduri europene, printr-o serie de acte falsificate.
Din datele prezentate la nivel national, Albăceanu ar fi în vizorul procurorilor militari din anul 2023 și ar fi fost determinat să între în anumite afaceri de către persoane fizice.
Sume de bani descoperite în urma perchezițiilor
Importante sume de bani au fost găsite în urma perchezițiilor efectuate de procurorii DNA , bani fiind se pare ascunși la fiul concubinei acuzatului. Potrivit stiripesurse.ro, la locațiile din București percheziționate s-ar fi găsit deja sume consistente de bani, respectiv 23.255 de euro, 40.330 de lei, 15.017 de dolari și 1.000 de lire.Pe lângă aceste sume s-ar mai fi găsit 20.000 de lei, despre care s-ar fi susținut că ar fi bani economisiți.
Jandarmul Albăceanu ar fi intrat în relația de concubinaj cu mama tânărului la adresa căruia s-au găsit sumele de bani.
Reamintim că șeful Jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, a fost ridicat, joi dimineață, din Capitală de anchetatori ai DNA, pentru a fi condus la percheziții la Brăila, în legătură cu fapte exercitare a unor acte de comerț incompatibile cu funcția deținută. Presa națională arată că Albăceanu ar fi fost ridicat de anchetatori chiar atunci când colonelul venise să participe la efectuarea unui control economic la una dintre firmele deținute prin interpuși dar pe care o gestiona în mod direct, deși nu îi era permis de lege.
Potrivit sursei citate, Albăceanu se comporta ca un veritabil om de afaceri, gestiona singur un business de plasare de forță de muncă, afaceri cu fast-food-uri și cârciumi, dar urma să intre în afaceri și în sfera imobiliară.
Vizite în Nepal pentru recrutare de forță de muncă
Colonelul Albăceanu este acuzat de recrutare de forță de muncă din Nepal, unde făcea vizite, iar astfel gestiona în mod direct afacerile firmei. Potrivit unori surse, Albăceanu ar fi făcut milioane de lei din aceste afaceri paralele și incompatibile cu statutul său de șef al Jandarmeriei Brăila.
Albăceanu a fost preluat de ofițerii DNA și condus la Brăila la sediul unității pe care o conduce și la locuința sa pentru percheziții. Percheziții au fost și în alte locații, la complici ai oficialului.
Colonelul Nicolae Iulian Albăceanu a preluat șefia Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, începând cu data de 18 octombrie 2021, după ce a promovat examenul pentru ocuparea funcției de inspector șef în luna septembrie.
Funcția rămăsese liberă după trecerea în rezerva a colonelului Moț Vasile, iar interimatul a fost asigurat de colonelul Paraschiv Nicolae Gabriel.
Nicolae Iulian Albaceanu este licențiat în drept, urmând apoi studii postuniversitare, respectiv master Management Financiar și master Management Resurse Umane, cât și Managementul Afacerilor Interne – Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Din anul 2006, acesta a ocupat mai multe funcții in cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne din Tulcea și Constanța, printre care șj șef al Poliției de Frontieră Tulcea, iar din luna mai 2020 a ocupat funcția de șef serviciu Achiziții în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Șeful Jandarmeriei Brăila este, încă de la 17 ani, campion national la Jiu-jitsu, iar apoi a devenit campion mondial și european la Kempo, vicecampion mondial și european la Unifight și multiplu campion național la Wushu, Jiu-jitsu, Kempo, Kick-box și Thai box.
Stenograme cu informații de afaceri
Potrivit G4Media.ro, într-o discuție pe care a avut-o cu administratorul unei societăți, fiul concubinei, vorbea inclusiv despre declarația de avere, în contextul în care conturile sale personale trebuie să fie goale.
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Ca să știm noi. D-aicea știm noi și să știm că sunt acolo. Că nu-i fură nimeni d-acolo. Înțelegi? Că eu am conturile goale, personale. Știi bine? Păi, adică? Nu vreau să-mi trag, mergem înainte așa, înțelegi? Eu chiar vreau și-n declarația de avere să declar că am conturile alea, găurile ălea. M-ai înțeles? Daʼ… Înțelegi ce zic?
INTERLOCUTOR: …[neinteligibil]… să fie acolo. Să fie primit.
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Important e să avem banii să…
INTERLOCUTOR: Nu e, că acuma… unde mergem trebuie să vedem ce dă ăla, ce dăm, ce la… când mergem, treʼ să dăm avans.
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: La toți!
INTERLOCUTOR: Bă, gata! Eu vreau până săptămâna viitoare ăștia să îmi confirme lista, dacă îmi confirmă lista eu pot să zic: „Okey! Vezi că vin după avans.”
Într-o altă discuție, colonelul spunea că nu se așteaptă să fie judecat de alte persoane despre cum își conduce firmele.
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Avem datorii, da᾿ avem… avem avioane în hangar. Ia vezi! Mă judecă, m-ai înțeles? Și i-am zis: „Nu interesează pe nimeni ce fac eu cu banii mei! E treaba noastră nu a lor. Deci, nu interesează pe nimeni cum dezvolt eu firmele în viziunea mea de dezvoltare. Asta-i dezvoltarea mea!”. Și gata, i-am… caut să fiu delicat cu ea că ea imediat te cerți cu ea, în doi timpi și trei mișcări: „Hahu!”. Înțelegi? Prefer să nu mă cert cu ea că n-am motiv.
Colonelul era implicat inclusiv în aducerea de muncitori străini în România.
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Să facem niște bănuți …[expresie obscenă]… să ieșim din zona asta de… de… de tremurici, înțelegi? La fel, facem un leasing și…
INTRELOCUTOR: Mergem să vedem …[neinteligibil]… Bine, dacă aveți și comanda asta… Deci, de 90 de oameni, mă rog.
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Deja respirăm dacă mă întrebi pe mine și cu comanda asta din urmă.
INTRELOCUTOR: Deja e bine. Păi!
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Suntem bine.
INTRELOCUTOR: 130 plus 90 sunt 220, mai prindem încă una…
ALBĂCEANU NICOLAE-IULIAN: Bă! Păi, ai ăia 50, deci trebuie să încasăm pe ăia 50, tre᾿ să încasăm de pe ăștia 130, începem și cu ăștia 90, deja respirăm. Adică, avem comenzi ferme.
Ancheta DNA a relevat și suspiciuni privind obținerea ilegală de fonduri europene. Conform ordonanței, arată sursa citată, societatea Alba Grill Fast SRL, ajutată de colonelul Albăceanu, ar fi obținut fonduri din bugetul Uniunii Europene în baza unui contract de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru a obține aceste fonduri, ar fi fost prezentate documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.