Astfel, daca propunerea de 500 de lei salariu minim pentru necalificati va ramine definitiva, din ianuarie 2008, salarizarea minima pentru muncitorii calificati, precum si pentru personalul administrativ cu studii liceale ar fi de 600 lei, in timp ce pentru cei cu studii postliceale minimul ar fi de 625 lei. Pe treapta superioara de ierarhizare, cu un minim de 650 lei, apare personalul de specialitate avind ca pregatire scoala de maistri, urmat de personalul cu studii superioare de scurta durata cu 750 lei. Cel mai avantajat ramine personalul incadrat pe functii care necesita studii superioare pentru care salariul minim va fi de 1.000 lei. Toate aceste calcule sint bazate pe ierarhizarea stabilita prin CCM la nivel national care stabileste pentru fiecare categorie de salariati anumiti coeficienti de departajare de la 1,2 pina la 2, aplicati salariului minim brut pe tara.
"Un salariu minim brut de 500 lei nu face altceva decit sa amplifice exodul de forta de munca!"
Nu ne multumeste nivelul de salarizare minima la 500 lei, sustin in cor reprezentantii locali ai principalelor confederatii sindicale. "Oferta de 500 lei brut este mult prea mica, nici macar nu acopera cosul zilnic de consum! Discrepanta intre salariul minim brut pe economie si salariul mediu este foarte mare si creste exponential atunci cind ne raportam la salariile pe care le ofera companiile multinationale sau salariile din Occident. De altfel, nu cred ca exodul de muncitori catre Occident se va estompa, ba dimpotriva! Iar un salariu minim brut pe tara de 500 lei nu face altceva decit sa amplifice fenomenul", ne-a declarat Dumitru Sisu, presedintele structurii teritoriale a Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR). De asemenea, sursa citata a subliniat ca singurul element pozitiv care a rezultat in urma negocierilor tripartite la nivel central pe tema salariului minim pe economie este extinderea acestui indicator si pentru sectorul bugetar. Aceasta in conditiile in care, pentru anul in curs, salariul minim brut pe tara in cazul bugetarilor a fost stabilit la 390 lei de Guvern, in timp ce pentru sectorul privat acelasi indicator a fost stabilit la 440 lei prin negocierea capitolului salarizare din CCM national.
Nici sindicalistii de la Blocul National Sindical (BNS) si Confederatia Nationala a Sindicatelor "Cartel Alfa" nu sint de acord cu incheierea unui acord cu patronatele si Guvernul pentru un salariu minim de 500 lei, motivatia fiind asemanatoare cu cea invocata de colegul de la CSDR.
"Sub 654 lei salariul minim brut pe tara nu avem ce discuta!"
* avertizeaza vicepresedintele CSDR, Nicolae Cretu
Contactat de reporterii "Obiectiv", Nicolae Cretu, vicepresedintele CSDR si membru al echipei care negociaza la Bucuresti nivelul indicatorului salariu minim pe economie, a punctat ca organizatia sindicala pe care o reprezinta nu este de acord sa semneze un protocol sub nivelul cosului minim de consum: "Sub 654 lei salariul minim brut pe tara nu avem ce discuta! Oricum, etapa actuala de 500 lei este una intermediara, iar negocierile vor fi continuate pina cind vom atinge tinta stabilita. Eu pot sa inteleg ca pentru bugetari de la 390 lei la 500 lei este un salt major, dar pentru sectorul privat cresterea este mult prea mica".
Statisticile la nivel national indica faptul ca, in prezent, numarul salariatilor care declara ca incaseaza salariul minim pe economie se apropie de jumatate de milion de angajati, in timp ce la nivelul judetului nostru e vorba de circa 19.000 de persoane.