Abia toamna trecută l-am cunoscut personal. Un om extrem de simplu, timid, cu o doză de bun simţ pe care rareori o mai găsisem în vreun interlocutor. Mă căutase să-mi ceară sfatul legat de un proiect pe care dorea cu ardoare să îl pună în practică, însă nu ştia de unde şi cum să înceapă. Dorea să ofere o masă caldă oamenilor flămânzi. Dar... "eu nu sunt ortodox"..., mi-a spus cu sfială, şi avea mari temeri. Se gândea că dorinţa lui va fi "răstălmăcită", iar proiectul ar putea avea de suferit din cauza asta.
L-am privit cu uimire. Dorea să facă bine unor sărmani, despre care nu-l interesa decât să fie cu adevărat "nevoiaşi", şi să gândească aşa!? Şi apoi, era de atâţia ani plecat din Brăila, putea să nu-i pese! Iar afacerea lui nu era nici pe departe una care să-i aducă un profit consistent, de ce să-l împartă cu alţii!
Am vorbit mult atunci, l-am sfătuit şi eu cum m-am priceput mai bine, dar înainte de orice l-am îndemnat să îşi urmeze calea.
Şi asta a făcut. După doar câteva luni, m-a invitat la inaugurarea cantinei sociale.
O să spuneţi: "Ei bine, şi ce-i cu asta!? Sunt atâţia oameni miloşi în oraş! Sunt atâtea alte cantine pentru săraci!". Aşa e, numai că aceasta are ceva special, e ceva mai mult decât "o masă caldă". Şi asta pentru că acestei "poveşti", care a căpătat şi un nume, "Pro Eden", i s-au alăturat deja câteva zeci de oameni, care au demonstrat că atunci când vrei să faci bine, nu contează dacă locuieşti aici sau la mii de kilometri distanţă. Nu contează dacă eşti român, nu contează dacă eşti un oarecare din mulţime sau "cineva". Nu contează dacă eşti bogat şi nici măcar cui te închini sau cum o faci. Şi toţi sunt voluntari, români sau italieni, brăileni de aici, de acasă, sau plecaţi de mult pe meleaguri străine, oameni de afaceri sau simpli cetăţeni, ortodocşi sau nu.
Iar rezultatul a fost pe măsura efortului depus. Acum, zi de zi, circa 40 de persoane, selectate prin implicarea direcţiei specializate din cadrul Primăriei municipiului, găsesc o masă caldă, în "Casa Samariteanului Milostiv", pusă la dispoziţie prin bunăvoinţa Bisericii Romano - Catolice. Acesta este, cred eu, în esenţă, proiectul "Pro Eden": o punte de legătură între oameni, între clase sociale şi religii. Iar uniunea aceasta am simţit-o din plin în momentul inaugurării.
Pentru că atunci am simţit cum miroase Dumnezeu. A pâine caldă şi borş fierbinte. A mame fericite că au cu ce să îşi hrănească puii, a copii sătui. A bătrâni neputincioşi care au găsit un loc în care să îşi ostoiască foamea şi să îşi încălzească oasele rebegite de vreme şi ani. Dar, mai ales, am simţit că Dumnezeu miroase a milostenie. A oameni buni, care s-au adunat în jurul unei mese, unii să ofere, alţii să primească. Oameni care, indiferent de religie, etnie, vârstă, statut social, flămânzi sau sătui, înainte de prima îmbucătură au rostit într-un glasTatăl nostru, fiecare în legea şi credinţa lui.
