Acţiunea «Blocada» îi arde la buzunare pe şoferii teribilişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acţiunea «Blocada» îi arde la buzunare pe şoferii teribilişti

Sectoarele de drum cu trafic intens, care duc spre mare sau munte, sunt în vizorul oamenilor legii. În această perioadă, multe persoane care lucrează peste hotare revin în ţară, iar poliţiştii dirijează traficul pentru a evita blocarea unor porţiuni de drum. Se acţionează şi pe linia prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi economice.
În conformitate cu planul aprobat de ministrul afacerilor interne Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, chestor Bogdan Despescu a dispus ca, în perioada iulie - august, la nivel naţional, poliţiştii să desfăşoare acţiunea "Blocada", la toate frontierele României.
Astfel, în perioada 1-7 august, aproape 480 de poliţişti brăileni de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, transporturi, din cadrul formaţiunii arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători pentru acţiuni speciale au acţionat zilnic, desfăşurând 44 de activităţi specifice. S-a acţionat prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor.
În numai o săptămână, poliţiştii brăileni au constatat 75 de infracţiuni (11în flagrant), dintre care 61 de natură judiciară şi 9 la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, au fost aplicate 1.039 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 328.646 lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 200 lei. Poliţiştii au dat 147 de amenzi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.
În urma celor 6 filtre rutiere instituite, poliţiştii au aplicat 863 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 3 pentru consum de alcool, 287 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 45 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea. Poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro